Veste bună pentru familiile cu venituri mici din Soroca
2415
La Soroca a demarat astăzi construcția locuințelor sociale. Familiile cu venituri mici, cele cu mulți copii și cele în care sunt persoane cu nevoi speciale vor beneficia de locuințe sociale construite de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor în cadrul unui proiect finanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).
Vor fi reconstruite două blocuri locative lăsate în paragină de mai bine de 20 de ani. Este vorba de 72 de apartamente ce vor fi construite la cheie, ulterior locuințele vor fi distribuite de autoritățile publice locale persoanelor nevoiașe. Valoarea totală a reconstrucției se ridică la suma de peste două milioane de euro, iar 65% din costul total al proiectului este oferit de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BCE) în cadrul unui Acord de împrumut pe un termen de până la 20 de ani.
„Este un proiect prin care ne propunem să îmbunătățim și să mărim fondul de locuințe. Este un bun model de colaborare dintre administrația centrală și locală” a menționat viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Victor Zubcu.
De asemenea, viceministrul a precizat că în faza II a „Proiectului de Construcţie a Locuinţelor pentru Păturile Socialmente Vulnerabile în R. Moldova" vor fi construite 700 de locuințe pentru circa 2 500 de beneficiari.
19.03.2016
11:01
18.12.2015
14:07
11.11.2015
12:32
06.11.2015
09:48
06.10.2015
09:31
19.09.2015
14:04
03.09.2015
15:37
10.07.2015
13:07
25.06.2015
10:28
06.06.2015
12:28
01.06.2015
11:19
16.05.2015
16:03
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
















