Un agent al disoluției – Igor Dodon

Contre-jour // Dacă Nadejda Savcenko exprimă și coagulează conștiința națională a Ucrainei, Igor Dodon pentru R. Moldova este un „agent dizolvant”

Socialistul Igor Dodon este programatpe federalizare. Interpretează de luni de zile această „arie” cu obstinație, iar în ultimele săptămâni aproape paroxistic. Dodon pare constrâns de un anume dead-line care i-a fost fixat. Nu trece zi fără să pomenească despre necesitatea federalizării ca soluție a tuturor problemelor acestei țări. În mod ciudat, liderul socialist a slăbit lupta saînverșunată cu oligarhia. Nu mai vrea eliberarea statului din captivitate, vrea, cu orice preț, joncțiune cu Transnistria. Dodon nu e atât de naiv ca să nu înțeleagă ce pericole incumbă o eventuală federalizare: va transforma Republica Moldova într-o Transnistrie mai mare. Un „pietroi” ce va scufunda definitiv acest stat, așacum este el, cu toate aspirațiile sale proeuropene, îl va pregăti pentru o nouă anexare (a câta?) de către Rusia. Socialistului de la Sadova nu-i pasă de interesul R. Moldova, el vrea votanți care să-i asigure victoria la prezidențiale și un scor cât mai bun în alegerile parlamentare (anticipate sau la termen).

Nu încape îndoială că planurile de federalizare clamate de Dodon sunt coordonate cu Moscova (un alt îndemn obsesiv al său: „trebuie să fim prieteni cu Rusia”). Teoriașefului PSRMeste că, dacă vrem o R. Moldova unită și armonioasă, trebuie să oferim mai multe libertăți Transnistriei și Găgăuziei. Despre aceasta din urmă, pe care o vizitează des, Dodon afirmă că este deja un subiect al federației R. Moldova și că doar frica noastră de acest cuvânt ne împiedică să recunoaștem realitatea.

Singurul politician care îl contrazice și îl ironizează pe Dodon în delirul său federalist este fostul premier Iurie Leancă, cel care i-a reproșat că face jocuri obscure, teleghidate de la Moscova, pentru că atunci când a fost în guvern, ca ministru și vicepremier, Dodon n-a suflat o vorbă despre federalizare, avea o altă agendă. Atunci, Dodon era interesat de privatizări, de monopolurile asupra cărnii, de vinderea cu bucata a proprietăților R. Moldova din Ucraina și din Rusia. Cu obsesia sa deșănțată pentru federalizare, Dodon l-a întrecut până și pe Voronin, care azi se preocupă exclusiv de păstrarea proprietăților agonisite pe durata mandatelor sale de președinte.

Interesant de observat e că Partidul Democrat și „coordonatorul executiv” al coaliției de guvernământ nu au timp de campania lui Dodon privind federalizarea R. Moldova. O fi o înțelegere tacită, cum se practică la noi? Sau i s-a permis lui Dodon să fie o sperietoare pentru americani și europeni (și cu asta împăcândși interesele Rusiei): „Vedeți ce se poate întâmpla dacă nu mă susțineți pe mine, cel care asigură stabilitate și curs european?”, spune Plahotniuc. Și probabil există naivi în Occident care îl cred. Sau există mai degrabăun calcul cinic bazat pe o anumită analiză, conjuncturală, a stărilor de lucruri din R. Moldova.

Pledoariile federaliste ale lui Dodon cred că creează destule incomodități foștilor săi colegi de proteste anti-oligarhice, mă refer la Platforma „DA” (chiar dacă a fost o interferență pasageră): acum se vede foarte clar ce aliat de carton era/este Dodon.

Activitatea diversionistă a lui Dodon în R. Moldova devine și mai izbitoare dacă aruncăm o privire prin vecini, dacă încercăm o comparație între socialistul de la Chișinău și „omul momentului” din Ucraina - Nadejda Savcenko, eliberată din prizonieratul rusesc la presiunea comunității internaționale. Pilotul Nadejda Savcenko exprimă și coagulează conștiința națională a Ucrainei, pe lângă faptul că reabilitează sensul a ceea ce numim demnitatea individului în fața unei mașini de stat asasine. Prin contrast, Dodon este un agent dizolvant. „R. Moldova e un stat foarte vulnerabil, cu o identitate națională slabă”. Această afirmație a analistului american Robert D. Kaplan o ilustrează convingător politicieni ca Dodon, care luptă împotriva propriului popor. Imaginea socialistuluica „alternativă” la actuala putere oligarhică este o mare cacealma. O spunem gândindu-ne la sondajele care îi oferă, din inerție, poziția de lider în scrutinul prezidențial.

Să ai un asemenea „favorit”, să recunoaștem, este o pată rușinoasă pe obrazul acestui popor. Pentru că oricât de umilit și sărăcit ai fi din cauza unor guvernanți mincinoși și hrăpăreți, nu poți să-ți vinzi conștiința și țara pe o balalaică rusească.