Unde se află cele mai mari DEPOZITE de gaze de ŞIST din lume?
3073
sursa: descoepra.ro Dezvoltarea continuă a omenirii implică şi goana după noi surse de energie, chiar dacă o parte dintre acestea se constituie în factori de risc pentru sănătatea mediului înconjurător şi siguranţa oamenilor. Unele dintre aceste surse controversate de energie şi combustibili sunt şi gazele de şist. Dar oare unde se află cele mai mari depozite naturale de gaze de şist din lume?
Prin definiţie, gazele de şist sunt de fapt gaze naturale situate în zăcăminte aflate la mare adâncime, „captive” în straturile de şisturi. Foarte rar, aceste gase se găsesc şi în straturi de cărbune. Gazele de şist se găsesc în zăcăminte situate la adâncimi mai mari decât zăcămintele de gaze naturale. Deoarece arderea acestui gaz are un impact de poluare mai mic decât al cărbunelui sau petrolului, extragerea şi prelucrarea sa comportă riscuri deosebit de mari la adresa mediului înconjurător. Spre exemplu, o singură operaţiune de foraj şi exploatare necesită peste 10 milioane de litri de apă.
Cu toate acestea, gazele de şist încep să fie folosite din ce în ce mai mult pe plan mondial şi în special în Statele Unite, ţara care investeşte cel mai mult în tehnologii destinate gazelor de şist.
Spre exemplu, dacă în anul 2000 gazele de şist ofereau doar 1% din totalul producţiei de gaze naturale din Statele Unite, în anul 2010, circa 20% din producţia de gaze din SUA provenea din zăcăminte de gaze de şist. Mai mult decât atât, Administraţia Energetică a SUA declara recent că până în jurul anului 2035, circa 46% din producţia de gaze naturale din această ţară va proveni din gaze de şist.
Cu toate că multe ţări deţin rezerve importante de gaze de şist, până în anul 2013 doar Statele Unite, China şi Canada produceau astfel de gaze în cantităţi comerciale, deci profitabile.
Conform estimărilor din prezent, cele mai mari zăcăminte de gaze de şist din lume se află în Federaţia Rusă, care deţine rezerve de 1 688 de miliarde de metri cubi. Locul doi este ocupat de Statele Unite cu 318 miliarde de metri cubi, în timp ce pe locul trei este Algeria cu 159 de miliarde de metri cubi.
Potrivit descopera.ro, în Europa se află zăcăminte de gaz în valoare de 639 de miliarde de metri cubi, însă configuraţia terenului şi a reliefului geologic din Europa este mult diferită comparativ cu cea din SUA, ceea ce face ca exploatarea gazelor de şist din Bătrânul Continent să fie cu mult mai costisitoare şi mai riscantă pentru mediul înconjurător.
Cele mai mari rezerve de gaze de şist din Europa sunt deţinute de Polonia care are zăcăminte în valoare de 22,45 miliarde metri cubi, pe locul doi este Franţa, şi pe trei este România, conform unui raport din anul 2013.
28.05.2025
10:55
51506
România, principala destinație turistică pentru cetățenii R. Moldova. O treime dintre adulți nu au părăsit niciodată republica noastră
06.02.2024
12:55
2218
Referendumul inițiat de Maia Sandu, SPRIJINIT de România. „Contăm pe acțiunea cetățenilor de ANCORARE definitivă a R. Moldova în spațiul european de valori”. Bucureștiul și Chișinăul au stabilit AGENDA comună pentru următoarea perioadă
12.10.2023
12:37
4107
Maia Sandu îi RĂSPUNDE lui Putin, care pretinde că Rusia asigură cu gaze R. Moldova: „Nu mai suntem dependenți de „Gazprom”, Rusia nu ne mai poate ȘANTAJA”. R. Moldova NU va plăti rușilor datoria inventată de peste 700 de milioane de dolari
07.09.2023
13:25
2101
Maia Sandu, la București: „România este cel mai important AVOCAT al R. Moldova în discuțiile cu instituțiile europene și alte state membre pentru aderarea republicii noastre la UE”
08.06.2023
16:11
3853
Renato Usatîi, în LISTA persoanelor sancționate de UE? „Nu vă jucați cu focul…”. Liderul „Partidului Nostru” îl invită pe Andrei Spînu la o DEZBATERE publică privind prețurile la gaze, achizițiile făcute și banii plătiți pentru resursele energetice
30.05.2023
17:42
2630
ANRE a văzut INECHITATEA de pe piața gazelor, dar susține că legislația nu-i permite să întreprindă măsuri: „A fost decisă adresarea către CSE, în vederea obținerii unei derogări de la cadrul normativ în vigoare”
09.02.2023
12:58
5240
SEMNAT // „Oprire UNICĂ” la punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița. Lucian Bode: „Modul de lucru și toate procedurile vor fi în oglindă ca între două țări membre ale UE”. Când intră în vigoare ACORDUL semnat între Chișinău și București
07.02.2023
10:13
1954
România are grijă de asigurarea SECURITĂȚII energetice a R. Moldova. Bucureștiul intenționează să importe GAZE din Egipt, inclusiv pentru R. Moldova
19.12.2022
20:54
2544
VIDEO // Nicu Popescu: „Despre susținerea concretă a României cunoaște fiecare familie, indiferent de limba vorbită sau preferințele GEOPOLITICE. Absolut fiecare cetățean al R. Moldova beneficiază de SPRIJINUL și ajutorul României”
30.11.2022
11:19
2818
Aprecieri din OPOZIȚIE pentru ROMÂNIA, „salvatorul energetic” al R. Moldova: „Vedem și simțim gesturi mai mult decât frățești din partea României. Țara face acest lucru în detrimentul propriilor interese economice”
10.04.2026
09:22
333
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
315
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
364
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
553
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
568
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
568
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
511
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
483
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
585
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
644
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
682
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
599
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
546
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
556
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
620
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
621
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
629
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
559
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
666
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
594
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
606
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
911
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
592
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
678
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
779
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
Horoscopul zilei 10.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














