ABSURD // Un politician rus cere ANCHETAREA PENALĂ a companiei Apple
1712
gandul.info Un politician din Duma de Stat rusă a acuzat U2 de răspândirea „propagandei gay" în rândul minorilor, prin intermediul celui mai recent album al trupei, „Songs Of Innocence", şi a cerut o investigaţie atât în cazul formaţiei, cât şi a companiei Apple, care a distribuit materialul discografic.
Alexander Starovoitov, un deputat care reprezintă partidul de dreapta LDPR din Duma de Stat, crede că Apple este vinovată pentru transmiterea unor mesaje de promovare cu conţinut ilegal. Compania a distribuit gratuit cel mai recent album al trupei U2, „Songs Of Innocence", în septembrie 2014, tuturor celor 500 de milioane de utilizatori din întreaga lume ai magazinului online iTunes.
Într-un articol al publicaţiei britanice „The Guardian”, Starovoitov spune că albumul irlandezilor, care îl prezintă pe bateristul formaţiei, Larry Mullen Jr., îmbrăţişându-l pe fiul său, Elvis, în timp ce ambii sunt în bustul gol, promovează relaţiile sexuale între bărbaţi.
În Rusia, multe persoane par a fi de acord cu punctul de vedere formulat de Starovoitov, inclusiv ziarul „Izvestia”, cunoscut pentru inclinaţia sa pro-guvern, care îl citează pe avocatul Evgeny Tonky, spunând că este pregătit să dea în judecată compania Apple pentru repararea prejudiciului moral adus propriului său fiu.
„Cadoul" Apple pentru utilizatorii iTunes, care a avut loc în acelaşi timp cu lansarea iPhone 6, a provocat reacţii semnificative în acea perioadă, deoarece acesta a fost descărcat automat în conturile utilizatorilor fără permisiunea prealabilă a acestora.
„Am avut această idee frumoasă şi ne-a cam luat valul", a declarat Bono, solistul trupei U2, o lună mai târziu, ca răspuns la criticile apărute. „Artiştii sunt înclinaţi spre astfel de lucruri", a completat acesta.
Dacă Apple va fi găsită vinovată în această chestiune, compania ar putea fi forţată să-şi înceteze activitatea în Rusia până la 90 de zile sau să plătească o amendă de un milion de ruble (13 000 de lire sterline).
Sursa: gandul.info.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
13.11.2026
19:00
13.11.2026
18:55
13.11.2026
18:34
13.11.2026
18:18
13.11.2026
18:09
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”















