Un nigerian s-a plâns la CEDO că nu i-a fost acordat azil în R. Moldova
2423
radiocraiova.ro Un tânăr originar din Nigeria s-a adresat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), după ce autoritățile noastre au refuzat să-i acorde azil în R. Moldova.
Bărbatul a motivat că riscă să ajungă la închisoare în țara sa, pentru că este bănuit că ar fi de orientare homosexuală, iar acest fapt se pedepsește chiar și cu moartea în Nigeria.
Potrivit declarațiilor reclamantului, în perioada studenției, acesta a fost coleg de cameră cu un homosexual care a fost arestat și predat comunității locale. Potrivit deciziei reprezentanților comunității, tânărul respectiv urma să fie spânzurat.
Deoarece a fost coleg de cameră cu acel tânăr de altă orientare sexuală, reclamantul a fost reținut și interogat de poliție, în repetate rânduri. În octombrie 2012, el a fost amenințat de comunitate, care i-a cerut să părăsească localitatea în maximum o lună.
Ulterior, nigerianul a solicitat azil în Republica Moldova și a explicat autorităților că, deși nu este homosexual, simpla bănuială că ar fi de altă orientare reprezintă un pericol pentru viața sa. Biroul de Migrație și Azil a respins cererea tânărului, invocând faptul că circumstanțele prezentate nu sunt un risc pentru viața sa.
Nigerianul a înregistrat o plângere la CEDO pe 2 octombrie 2015, iar Curtea a comunicat recent cauza la R. Moldova.
În fața Înaltei Curți, reclamantul a invocat riscul de a fi supus tratamentelor inumane sau degradante din partea autorităților nigeriene, dacă va fi expulzat din R. Moldova.
Nigerianul este reprezentat la CEDO de Vadim Vieru, avocat al Asociației Promo-LEX, care promovează democrația și drepturile omului.
24.02.2020
16:00
2606
Agitație mare în rândul JUDECĂTORILOR, după afirmațiile premierului Chicu: „Retorica aplicată, dar și intenția declarată de Guvern în a reduce bugetul sistemului judiciar, prin culpabilizarea și discreditarea judecătorilor, sunt în dauna justiției”
19.02.2020
18:38
4325
Alexandru Tănase CRITICĂ ideea premierului Chicu de a tăia 70 de milioane de lei de la justiţie: "Pe cei care au ADOPTAT ILEGAL hotărârea de revizuire îi doare fix în cot curajoasa decizie a premierului"
28.06.2017
08:30
3962
CEDO a dat dreptate unui jurnalist condamnat
01.05.2017
18:30
4956
A stat DEGEABA la închisoare. A primit sentința că nu e vinovat după ce a ispășit pedeapsa
25.01.2017
11:30
2380
Klaus Iohannis la Strasbourg: „Nu sunt îngrijorat pentru democraţia din România”
10.02.2016
13:29
4204
DOC // Lista persoanelor responsabile de condamnarea R. Moldova la CEDO în 2015. Ce despăgubiri au primit pătimiții
28.01.2016
15:35
2773
Raport CEDO // În doar un an, R. Moldova a fost OBLIGATĂ să plătească despăgubiri de peste 200 de mii de euro
14.07.2015
16:49
2917
Rusia ar putea să NU mai achite despăgubiri în dosare pierdute la CEDO
28.04.2015
18:06
2531
Un nou caz pierdut la CEDO! Statul va plăti prejudicii de MII de euro
07.04.2015
15:18
2556
Un fost deținut a câștigat la CEDO și va primi despăgubiri de zece mii de euro
18.02.2015
12:55
3715
Raport // Numărul cererilor la CEDO împotriva R. Moldova este în DESCREȘTERE
18.03.2026
21:25
87
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
239
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
244
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
323
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
335
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
377
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
350
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
355
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
383
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
358
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
371
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
397
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
455
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
534
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
468
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
506
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
473
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
497
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
479
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
732
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
460
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
547
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
492
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
589
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
475
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














