A stat DEGEABA la închisoare. A primit sentința că nu e vinovat după ce a ispășit pedeapsa
5134
foto simbol Petrică Manolachi, un bărbat de 37 de ani, a fost găsit nevinovat după aproape 15 ani în care și-a căutat dreptatea și în care a și ispășit o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare.
Tânărul, care în anul 2002 a fost acuzat de complicitate la tâlhărie, a fost achitat vineri după ce statul român a fost condamnat în acest caz la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Între timp, el a executat trei ani și patru luni din pedeapsa de cinci ani de închisoare pe care o primise.
Ieșeanul a fost acuzat că ar fi participat în aprilie 2002 la un jaf comis în casa unei femei de 71 de ani, despre care ştia de la o cunoştinţă că deţine bunuri de valoare. Anchetatorii au susţinut că, în ziua respectivă, Manolachi ar fi sunat la uşa victimei susţinând că strânge fonduri pentru biserică. Când aceasta a deschis, Ghiciuc i-ar fi pulverizat pensionarei spray lacrimogen peste faţă şi ar fi imobilizat-o, iar complicii săi au intrat în casă, timp în care el ar fi rămas de pază pe holul blocului.
„La audieri, poliţiştii m-au întrebat de toate cazurile cu autor necunoscut din zonă. M-au audiat fără avocat, m-au legat cu mâna întoarsă de bancă şi m-au bătut. M-au lovit în spate, la coaste, mi-au smuls părul din cap ca să recunosc, dar ce să recunosc dacă eu nu eram vinovat. Am cerut apoi expertiză medico-legală, dar am fost la IML tot cu poliţiştii care m-au bătut. Odată mi-au cerut bani pentru expertiză, dar eu de unde să le dau dacă eram arestat”, le-a povestit Petrică Manolachi jurnaliștilor Reporter de Iași.
Deşi iniţial ceilalţi doi inculpaţi au declarat că tânărul a stat de pază, ulterior au spus că acesta nu a participat la tâlhărie. Mai mult, doi martori, concubina de atunci şi tatăl lui Petrică Manolachi au declarat că în ziua respectivă acesta a mers cu prietena sa să o ducă pe fiica acesteia la grădiniţă, iar apoi a stat acasă. Declaraţiile au fost însă considerate subiective de anchetatori.
În august 2012, Petrică Manolachi a fost eliberat din Penitenciarul Botoşani, iar un an mai târziu, CEDO a constatat că în cazul lui a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi a obligat Statul să-i plătească 3.000 de euro daune morale.
„Nu am dormit luni de zile după ce am ieşit din penitenciar. Ţipam prin somn. A fost greu şi nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut”, mai spune tânărul.
În urma hotărârii CEDO, în aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis o cerere de revizuire a dosarului, a desfiinţat deciziile de condamnare a acestuia şi a dispus rejudecarea apelului, iar vineri sentința a fost că ieșeanul este nevinovat.
„Am sperat foarte mult că mi se va face dreptate. Mi-a fost și frică, dar întotdeauna am crezut că sunt magistrați care judecă corect”, a declarat Petrică Manolachi pentru sursa citată.
Sursa: libertatea.ro
24.02.2020
16:00
19.02.2020
18:38
04.12.2018
18:30
30.11.2018
13:39
17.10.2018
18:30
27.09.2018
12:03
26.09.2018
19:02
08.07.2018
17:30
01.07.2018
18:16
18.05.2018
09:40
25.04.2018
18:30
17.04.2018
17:30
10.09.2026
21:16
10.09.2026
21:15
10.09.2026
20:50
10.09.2026
20:48
10.09.2026
20:48
10.09.2026
20:35
10.09.2026
20:31
10.09.2026
20:07
10.09.2026
19:47
10.09.2026
19:46
10.09.2026
19:40
10.09.2026
19:38
10.09.2026
19:33
10.09.2026
19:25
10.09.2026
18:58
10.09.2026
18:56
10.09.2026
18:53
10.09.2026
18:48
10.09.2026
18:40
10.09.2026
18:20
10.09.2026
18:14
10.09.2026
18:00
10.09.2026
17:35
10.09.2026
17:25
10.09.2026
17:22
10.09.2026
16:55
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”















