04:45:55 07.04.2026
Stiri

Un ministru ar putea fi DEMIS chiar astăzi

Politică 15.05.2013 11:51 Vizualizări2611
Un ministru ar putea fi DEMIS chiar astăzi
Premierul desemnat Iurie Leancă susține că nu va tolera în cabinetul său miniștri care nu-și fac treaba și sunt în opoziție cu programul de guvernare, așa cum s-a întâmplat în Guvernul Filat 1 și Filat 2. Astfel, chiar în ședința de astăzi a Guvernului ar putea fi revocat din funcție un ministru.

Potrivit unor surse, primul pe listă ar fi ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Anatol Șalaru. Nu este exclus ca și vicepremierul Mihai Moldovanu să fie revocat, dar și unii șefi de agenții, care nu au fost agreați anterior de ex-premierul Vlad Filat.

Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a declarat că partidul pe care-l reprezintă va negocia formarea unui nou Guvern cu Partidul Democrat, deputații majoritari din fracțiunea Partidului Liberal, cu unii deputați neafiliați, dar numai nu cu grupul lui Mihai Ghimpu și comuniștii lui Vladimir Voronin. „Nu vom discuta cu Ghimpu, pentru că nu are calitățile necesare pentru a asigura un act responsabil de guvernare”, a spus, ieri, Filat.

PLDM a desemnat patru negociatori pentru identificarea unei majorități parlamentare care să susțină învestirea guvernului condus de Iurie Leancă. Negociator-șef va fi chiar premierul desemnat Iurie Leancă, susținut de vicepreședinții formațiunii Liliana Palihovici, Valeriu Streleț și Vadim Pistrinciuc.

De menționat că negocierile au demarat, astăzi, după anunțul președintelui Nicolae Timofti, care a semnat decretul de desemnare a lui Iurie Leancă în funcția de premier.

Ședința Guvernului, prezidată de premierul interimar Iurie Leancă, va avea loc miercuri, la ora 15.00.
Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
06.04.2026 08:29 674 Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026 07:55 1132 Horoscopul zilei 05.04.2026
04.04.2026 08:15 1311 Horoscopul zilei 04.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.25 1 USD 17.53 1 RON 3.97 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte