Un istoric din România susține că „o forţă nevăzută îi ţine gura închisă” lui Năstase atunci când e vorba UNIREA cu România
1874
Liderul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, cel care a câștigat scrutinul electoral din municipiul Chișinău, este și acum criticat pentru declarația făcută la un post de televiziune rusesc, atunci când a calificat drept „aiureli” faptul că și-ar dori Unirea cu România.
„Andrei Năstase nu a declarat că Unirea este o „aiureală”, după cum se vehiculează, dar că acuzațiile conform cărora, după ce va prelua puterea, va declanșa Unirea sunt aiureli. Precizarea aceasta este necesară de câte ori este vorba de declarații sensibile, însă ea nu schimbă fondul problemei lui Andrei Năstase. Iar această problemă este că el are nevoie de unioniști, dar fără unionism”, a declarat istoricul și jurnalistul din România, George Damian, într-un material pentru timpul.md.
Damian mai spune că Năstase s-a ferit „cu o abilitate extremă de orice poziție, care l-ar apropia de unionism și identitatea românească”. „Uneori lasă impresia că ar vrea să strige „Și eu sunt român!”, însă o forță nevăzută îi ține gura închisă. În martie, la conferința de anunțare a parteneriatului între PNL din România și PDA, Năstase a reușit un dribling dibaci. În contextul în care toți participanții au făcut, cel puțin, o referire la românism și la cei 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, el a reușit să nu amintească nimic de toate acestea. De aceea, nu m-aș fi așteptat la vreo altă replică din partea lui la interviul cu postul de televiziune rusesc. Liderul PDA poate să le spună rușilor ce vor aceștia să audă, dar nu reușește să le spună românilor ce le-ar plăcea să audă”, a subliniat George Damian.
Sursa citată a adăugat că tipul de discurs practicat de Năstase se conformează unei linii ideologice, pe care am putea-o numi „euro-moldovenistă”. „Este un tip de moldovenism separat de cel practicat de Igor Dodon sau Vladimir Voronin, dar care, în esență, se sprijină pe aceiași piloni: moldovenii sunt diferiți de români, poporul moldovenesc este unul multietnic, identitatea etnică și conștiința națională a moldovenilor este diferită de a românilor”, a specificat expertul.
Mai multe detalii AICI.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
25.09.2026
01:38
25.09.2026
01:37
25.09.2026
01:01
25.09.2026
00:33
25.09.2026
00:02
25.09.2026
00:00
24.09.2026
23:28
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
24.09.2026
20:36
24.09.2026
20:31
24.09.2026
20:00
24.09.2026
19:47
24.09.2026
19:12
24.09.2026
18:49
24.09.2026
18:42
24.09.2026
18:17
24.09.2026
18:10
24.09.2026
17:38
24.09.2026
17:33
24.09.2026
17:31
24.09.2026
17:20
24.09.2026
17:20
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață


















