Un fost șef al APP a PICAT concursul pentru funcția de secretar general al MEI: „Înțeleg că eu nu sunt HARVARDIST, dar vreau să înțeleg cum acea comisie a apreciat experiența și reputația mea?”
1926
Fostul șef al Agenției Proprietăți Publice (APP) în perioada guvernării comuniste, Igor Grigoriev, este dezamăgit de faptul că a fost picat și la concursul pentru funcția de secretar general al Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI), după ce anterior nu a fost acceptat nici în funcția de șef al Biroului Politici de Reintegrare.
Aflat în Spania, unde anterior a cerut azil politic pe motiv că ar fi fost persecutat de „binomul Plahotniuc-Dodon”, cu ultimul fiind anterior destul de apropiat, Grigoriev crede că toate concursurile de la Chișinău ar fi măsluite și s-ar cunoaște din start cine e câștigătorul.
„Recent am primit scrisoare de la comisia de concurs pentru funcția vacantă de secretar general al MEI, unde mi se comunică că CV-ul meu, în urma aprecierii motivației, experienței și reputației, a acumulat punctaj mai jos (5,50) decât punctajul minim necesar și nu am fost admis la proba scrisă, respectiv exclus din concurs. Eu înțeleg că eu nu sunt HARVARDIST, dar totuși aș vrea să înțeleg cum acea comisie a apreciat experiența și reputația mea? Cred că era normal să trec toate etapele concursului, cum ar fi proba scrisă, proba de interviu și apoi să se facă aprecierile necesare, mai ales că în concurs erau înregistrați șase candidați.
Este foarte trist ceea ce se întâmplă cu aceste concursuri pentru funcțiile publice vacante. Deja nu mai știi în cine să crezi în acest stat! Dezamăgirea este totală! Se încearcă și se va încerca să mi se dea diferite calificative, dar cu toată responsabilitatea vă comunic că sunt și am fost om și mereu mi-am căutat de treabă. Eu nu sunt un criminal sau hoț, cum încearcă unii să-mi dea calificativul! Chiar nu mai am loc în țara mea?!”, se întreabă Grigoriev.
Acesta recunoaște că a lucrat anterior cu Irina Vlah și cu Ilan Șor, dar spune că acest lucru „nu înseamnă” că accepta politica lor. „Eu de mai bine de patru ani nu am ocupat nicio funcție în stat și nici politică pentru careva partide nu am făcut (apropo am fost doar membru al unui partid), din contra, am fost blocat de fostul regim și binom la toate nivelele administrației publice, inclusiv în sectorul privat!
Anterior, în luna iulie, am participat la un concurs public pentru funcția vacantă de șef al Biroului Politici de Reintegrare. Am trecut toate etapele și sunt sigur că am avut o prestație bună, mai cu seamă că sunt basarabean din Transnistria, victimă a războiului de pe Nistru și un stagiu de 18 ani în administrația publică centrală… Dar câștigător a fost desemnat exponentul lui Dodon! Uitați-vă, așa se organizează concursurile publice la funcții vacante! Și noi mai vorbim ca să mergem la Guvern sau la alte instituții ale statului cu sugestiile și propunerile noastre? Concluziile și le face fiecare pentru sine”, conchide acesta.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















