Un doctor din Dondușeni face „minuni” cu ajutorul plantelor
10959
Medicul Sergiu Matcovschi susține că tratează de 48 de ani maladii grave prin metode naturiste
Trăim într-un mediu poluat, consumăm tot mai multe alimente nesănătoase și ajungem să ne tratăm copiii încă din primii ani de viață cu zeci de medicamente. Am uitat de medicina naturistă la care apelau strămoșii noștri, deși plantele medicinale pot fi și acum rivalele de temut ale medicamentelor. În plus, natura ne oferă ierburi gratuit. Situația nu l-a lăsat nepăsător pe medicul Sergiu Matcovschi care a decis să renunțe la carieră, lăsând funcția de medic-șef al unui spital și să deschidă un Centru de Medicină Naturistă în R. Moldova, chiar acasă la el.
Infuzii din ierburi împotriva cancerului
De 48 de ani, medicul Sergiu Matcovschi studiază calitățile curative ale plantelor. A urmat cursuri de fitoterapie în România și a participat la zeci de seminare specializate în străinătate, iar acum aplică în practică ceea ce a studiat o viață despre plante. De trei ani și-a deschis un Centru de Medicină Naturistă în satul Teleşeuca, Dondușeni, și zice că tratează chiar și oameni cu boli incurabile doar prin metode naturiste. „La noi, plantele medicinale nu sunt populare, chiar dacă au calități curative deosebite și nu au atâtea efecte adverse ca medicamentele. Trebuie doar să știi cum să pregătești corect un ceai sau o infuzie lecuitoare. Vin la mine oameni bolnavi, cu diagnozele deja stabilite, cu toate analizele făcute și eu le recomand diferite tincturi care pot să-i trateze. Am pacienți în toată republica care mă sună și-mi spun că se simt mult mai bine. Chiar bolnavi de cancer care se tratează cu ierburi câțiva ani la rând îmi mulțumesc că boala a stagnat”, ne povestește Sergiu Matcovschi. Câțiva pacienți vin la el încă din anul 2000. Pe atunci, doctorul activa la Centrul de Medicină Naturistă de pe lângă Mitropolia Moldovei deschis în curtea Bisericii „Sf. Nicolae” din Chişinău.
100 de lei pentru consultație
Medicul susține că a legalizat în 2010 activitatea Centrului de Medicină Naturistă din Teleșeuca și acum dispune de o patentă care îi permite să aplice fitoterapia. Zilnic, vin la consultații între șase și zece pacienți cu diverse maladii. „Studiez bine istoria bolnavului. Aleg cu mare grijă plantele pe care le recomand, pentru că deseori oamenii suferă de câteva boli și nu poți să lecuiești un organ și să-l afectezi pe altul. Apoi explic omului cum să rupă corect plantele, cum să le usuce, astfel încât să nu-și piardă calitățile curative, cum să prepare ceaiul și deja dozele pe care trebuie să le bea”, își descrie medicul activitatea. Sergiu Matcovschi afirmă că este gata să consulte bolnavii și gratuit, dacă Centrul de Medicină nu i-ar aduce cheltuieli. „Nu lucrez pentru bani. Dacă văd un pacient care e vai de capul lui, îl consult și gratis, dar așa pentru servicii iau în jur de 100 de lei, că trebuie și eu să achit lumina, apa, telefonul”, se justifică bărbatul.
Manuscrise cu rețete naturiste
Medicul din Teleșeuca poate pregăti ceaiuri curative din 25 de plante, folosind pentru tratament rădăcinile, frunzele, florile sau fructele acestora. Nu vrea să ofere pacienților infuzii gata preparate, ci vrea să-i învețe pe aceștia cum să le facă singuri, în condiții casnice. „Plantele pot fi găsite chiar în grădinile noastre, în păduri sau pe dealuri și eu le scriu cum să le strângă și să le amestece corect. Nu vând preparate, că asta fac doar speculanții”, afirmă fitoterapeutul. Toate rețetele pe care le cunoaște și sunt salvatoare pentru mulți bolnavi, Sergiu Matcovschi le-a notat de-a lungul vieții în caiete. „Am opt manuscrise despre plantele curative care cresc în R. Moldova și sper că vor fi publicate cândva. Eu nu am bani pentru asta, dar copiii mei poate vor reuși. Am o fiică și un fecior, ambii doctori. Ei apreciază medicina naturistă, dar nu o aplică în activitate. Poate se vor răzgândi. Oamenii sunt din ce în ce mai bolnavi, medicamentele se scumpesc tot mai mult și chiar e timpul să intrăm din nou în era medicinei naturiste”, conchide medicul care a crezut toată viața în puterea tămăduitoare a plantelor.
26.11.2018
14:39
2381
R. Moldova, statul din Europa care alocă cei mai puțini bani pentru SĂNĂTATE: Măsurile pe care trebuie să le întreprindă autoritățile pentru a redresa situația
17.10.2015
12:31
3268
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, la 70 de ani”
13.08.2015
13:30
3585
SCANDAL aplanat? CRDM reia investigațiile gratuite
09.07.2015
11:28
3382
REFORMĂ la Ministerul Sănătății. O instituție medicală va fi consolidată din cauza „FUNCȚIONALITĂȚII DEFECTUOASE”
27.12.2014
14:02
5973
NOUTATE // În Moldova a început era medicinei on-line
14.10.2013
10:05
5037
Medicina de familie va fi automatizată, iar fișele medicale vor fi electronice
19.07.2013
14:55
2584
FC Milsami poate aduce în Moldova o echipă din FRANȚA
24.02.2025
10:38
2807
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4970
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21804
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
17.06.2026
20:40
249
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
325
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
325
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
414
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
457
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
411
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
471
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
533
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
485
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
381
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
496
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
442
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
604
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
508
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
536
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
488
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
678
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
634
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
803
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
875
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
959
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
944
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
870
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1275
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1228
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














