Un deputat socialist, acuzat că MINTE atunci când numără voturile din Parlament: „Așa se falsifică legile”
2503
Săptămâna trecută, un deputat pus să numere voturile colegilor la proiectele de legi dezbătute în ședință ar fi trișat de cel puțin trei ori.
Este vorba despre socialistul Vladimir Odnostalco, iar minciunile au fost reclamate de către deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dumitru Alaiba, care a solicitat în ședința de astăzi a Parlamentului „să fie schimbat” acest „numărător”.
„Le-am zis să pună pe cineva care poate număra corect. Sunt sigur că au oameni care pot număra. Săptămâna trecută, i-am prins cu minimum trei numărări strâmbe ale voturilor. Eu nu vreau să stau cu ochii pe el, să renumăr de fiecare dată. Nu e lucrul meu asta. Vreau să am oarecare încredere că nu va minți când numără voturile. De aceea, cred că în locul lui Odnostalco trebuie să-l pună pe altcineva. A demonstrat săptămâna trecută de minimum trei ori că minte când numără. Poți greși o dată. Nu de trei ori pe săptămână. Nu așa se fac legile. Așa legile se falsifică”, a scris Alaiba pe Facebook.
Același deputat a remarcat faptul că Odnostalco de la socialiști numără voturile și pentru sectorul legislatorilor democrați.
„Cred că între ei și Dodon nu este încredere deplină, totuși. Numărătorul socialiștilor numără voturile democraților. Și mai bagă uneori 2-3 din minte. Demonstrat săptămâna trecută. Dragi membri PD din sectorul 2, numiți-vă propriul numărător. Chiar ați ajuns să vă numere socialiștii?”, a ironizat deputatul PAS.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
28.10.2026
13:07
28.10.2026
12:58
28.10.2026
12:53
28.10.2026
12:46
28.10.2026
12:45
28.10.2026
12:41
28.10.2026
12:22
28.10.2026
11:43
28.10.2026
11:42
28.10.2026
11:02
28.10.2026
10:18
28.10.2026
09:58
28.10.2026
09:33
28.10.2026
09:20
28.10.2026
08:37
28.10.2026
08:19
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României


















