Un copil de trei ani din Bucureşti a murit după ce ar fi mâncat o shaorma infectată cu salmonela. Părinţii lui, în stare gravă
1613
Un băieţel de trei ani a decedat, vineri, după ce ar fi consumat shaorma infectată cu salmonela împreună cu părinţii săi, aceştia fiind în stare gravă, a declarat, pentru Mediafax, preşedintele APC. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis un dosar penal în acest caz.
„Băieţelul a decedat aseară în spital, iar părinţii se află într-o stare deosebit de gravă şi sunt internaţi. Ne rugăm pentru ei să scape cu bine. Fiind adulţi au şanse mari să supravieţuiască acestei infecţii cu salmonela. O familie în componenţa căreia se afla şi un copil a consumat o shaorma într-un fast food din Bucureşti şi au ajuns la spital. Copilul din păcate a decedat", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorului, Costel Stanciu.
Acesta a precizat că salmonela, bacteria din cauza căreia a murit băieţelul, se transmite prin ouăle de raţă, prin sosurile folosite la shaorma sau prin intermediul mâinilor murdare.
„Decesul a fost cauzat de o bacterie numită salmonela care provoacă salmoneloză, o boală destul de gravă şi în unele situaţii se lasă cu deces, în special la copii, de aceea le-aş sugera părinţilor să evite cu cât pot cu putinţă să le ofere copiilor alimente pregătite în fast food. Salmonela se transmite prin intermediul ouălor de raţă şi a preparatelor alimentare realizate cu materii prime crude sau se poate transmite şi prin intermediul mâinilor murdare", subliniază Costel Stanciu.
Procurorii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
07.08.2026
15:22
07.08.2026
15:15
07.08.2026
15:01
07.08.2026
14:58
07.08.2026
14:32
07.08.2026
14:19
07.08.2026
14:17
07.08.2026
14:00
07.08.2026
13:46
07.08.2026
13:18
07.08.2026
13:06
07.08.2026
12:40
07.08.2026
12:30
07.08.2026
12:13
07.08.2026
11:58
07.08.2026
11:49
07.08.2026
11:47
07.08.2026
11:33
07.08.2026
10:37
07.08.2026
09:59
07.08.2026
09:12
07.08.2026
08:53
07.08.2026
08:51
07.08.2026
08:46
07.08.2026
04:43
Bărbat reținut de CNA și PA, bănuit că a intermediat prin portofele electronice 60 000 de dolari destinați coruperii unor funcționari
Tutun ascuns pe corp și motor auto nedeclarat, oprite la frontieră de polițiști și vameși
Tăiere ilegală de salcie descoperită de polițiștii de frontieră și carabinieri la Manta, în raionul Cahul
Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal oferă apă și sprijin călătorilor, în plină caniculă, la punctul Palanca-Maiaki-Udobnoe
















