Un controversat judecător și-a dat DEMISIA pe facebook
3093
epochtimes-romania.com Judecătorul Judecătoriei Comerciale de Circumscripție, Victor Orândaș, anunță că părăsește sistemul judecătoresc, urmare a presiunilor la care a fost supus în ultimele luni, după ce a fost restabilit în funcție printr-o decizie a Curții Supreme de Justiție.
„Fiind hărțuit în continuare de anumite instituții ale statului, în special de Serviciul de Informații și Securitate, vreau să atrag atenția Dvs. asupra persecuțiilor la care sunt supuse organizațiile non-guvernamentale „Falun Dafa” și „Gender Doc-M”, implicate în dosare examinate de mine și în cadrul cărora au existat încercări de a fi influențat. Reieșind din circumstanțele menționate, manifestând un atașament profund în raport cu valorile europene, în semn de protest față de persecuțiile continue împotriva mea, împotriva organizațiilor „Falun Dafa” și „Gender Doc-M”, solicit demisia din funcția de judecător al Judecătoriei Comerciale de Circumscripție”, a anunțat Orândaș pe pagina sa de facebook.
Amintim că magistratul a fost demis printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii din 3 noiembrie 2015, după consultarea raportului Serviciului de Informații și Securitate care a constatat că Orândaș este incompatibil cu funcția de judecător.
Victor Orândaş a fost acuzat anterior de presă că ar fi legalizat atacurile raider de acum trei ani asupra Băncii de Economii. Același judecător a fost acuzat și de implicare în „spălătoria rusească”, eliberând trei ordonanțe de judecată, prin care i-a ajutat pe ruși să spele 1,4 miliarde de dolari prin băncile moldovenești.
Orândaș a calificat decizia de demisie drept o răzbunare din partea fostului președinte al Judecătoriei Centru, Ion Țurcanu, pentru că ar fi refuzat să emită mai multe hotărâri „convenabile lui în cauze sensibile”. Unul dintre dosare se referă la credite neperformante oferite de Banca de Economii.
În februarie curent, Curtea Supremă de Justiție a decis anularea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii prin care judecătorul a fost demis și Orândaș a revenit la locul de muncă.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















