Artistul EMIGRAT: „Dacă munceşti, faci şi cu arta bani”

Tenacitate // „Eu numai din artă am trăit până acum”

Veaceslav Druţă este un artist audiovizual care, încercând să cunoască şi alte medii artistice decât cel autohton, a plecat acum 11 din R. Moldova. Dorinţa sa de a reveni periodic şi de a-şi realiza aici proiectele rămâne la fel de vie ca la început, chiar dacă Europa occidentală sau Canada, unde trăieşte pe moment, îi oferă mai multe posibilităţi de afirmare decât propria ţară.

Între AICI şi ACOLO

După absolvirea Academiei de Arte din Chişinău, în 1998, Veaceslav pleacă în Franţa. Acolo este admis la Studioul naţional de arte contemporane „Le Fresnoy” din Tourcoing, după care învaţă la Şcoala Naţională Superioară de Arte Frumoase din Paris. Câţiva ani mai târziu, face studii de master la Universitatea „Paris 8”, iar apoi se stabileşte la Montreal, Canada. „Acolo o fi fiind mai mulţi bani – banal, dar aici sunt subiecte pe care le simt mai bine pentru că sunt de pe loc”, se confesează artistul. Joaca un pic infantilă, „idioţească”, este una din temele care se întâlnesc în filmele sale. Iar „în Occident, în condiţiile în care trebuie să devii mai rezonabil, mai pragmatic, ca să rezişti, ca să te descurci, rişti uneori să pierzi din capacitatea de a te juca sincer ca un copil sau ca un idiot. La un moment dat, simţeam că trebuie să vin mai des în R. Moldova, ca să mă re-alimentez cu nebunia de aici”, va mai adăuga Veaceslav.

Folclorul nostru, pe gustul străinilor

În pofida faptului că activează într-un alt mediu cultural decât cel de origine, artistul continuă să valorifice, „să atingă” în lucrările sale teme folclorice naţionale şi elemente ce ţin de iconografia din R. Moldova, pe motivul că tocmai „acestea au interesat de cele mai dese ori străinii”. Primul film pe care l-a făcut în Franţa, „Grăunţe de porumb”, a reprodus o ambianţă moldovenească. „Am impresia că am fost acceptat în variate proiecte, am fost invitat în diferite rezidenţe, pentru faptul că sunt dintr-o ţară mai puţin cunoscută şi lucrez pe alocuri cu folclorul şi cultura ţării din care vin”, e de părere Veaceslav Druţă.

Brejnev, nostalgie şi ironie

Având pasiune faţă de muzică şi cântând de mic copil la acordeon, artistul îşi face de cele mai multe ori singur coloana sonoră sau fiind acompaniat de alţi muzicieni. În performance-ul „Portretul lui Brejnev”, realizat în 2002, înainte de a pleca peste hotare, Veaceslav apare pentru prima dată cântând în public folclor la acordeon, spre mirarea şi amuzamentul celor care îl cunoşteau. „În „Portretul lui Brejnev” am luat folclorul, aş vrea să cred, în sens conştient – un pic în sens politic, dar pentru ca să ating probleme culturale. Era pe vremea când veneau la putere comuniştii. Tema filmului este nostalgia pentru timpurile aşa-zis bune, mai ales pentru „perioada Brejnev”. Foarte mulţi au reţinut acea perioadă ca pe una luminoasă, prosperă. Evident că nu eram de acord cu acest punct de vedere şi ironizam. Am trăit şi eu în „perioada Brejnev”. Eram copil, însă multe lucruri nu-mi plăceau, în primul rând, rusificarea”, afirmă Veaceslav.

Lupta cu oceanul

Un alt performance foarte apreciat, care îi poartă semnătura, înfăţişează un cuplu care încearcă să se aşeze la o masă, pe malul Oceanului Pacific, în Los Angeles, şi să citească o carte. Valurile se sparg de ei cu putere şi îi răstoarnă, luându-le scaunele, masa, cartea, iar ei încearcă încontinuu să găsească un moment de stabilitate. Ar putea fi vorba de căutarea unei armonii între doi sau a unei stabilităţi în general. Iată cum comentează Veaceslav acest proiect: „Deseori, lucrările de acest gen pornesc dintr-o dorinţă fizică de a face o acţiune. În cazul de faţă, voiam să mă lupt un pic cu oceanul, să fac o acţiune în care, din cauza obstacolului fizic pe care îl am, nu voi juca, nu voi imita că fac ceva, ci chiar o voi face. E o situaţie ca şi în alte lucrări, în care corpul îşi face dansul sau coregrafia, din cauză că este constrâns să facă un exerciţiu fizic în condiţii fizice greu de a-l realiza”.

„Asistentul perfect”

Despre lucrările sale, Veaceslav afirmă că „ele au mai multe niveluri de lectură, de fapt, ca oricare altă lucrare artistică”. I s-au întâmplat situaţii când oamenii interpretau altfel o lucrare, decât în cheia în care a conceput-o, şi când le spunea ce a avut în vedere, aceştia se arătau un pic surprinşi. „Trebuie să fiu atent ce spun despre lucrările mele. Cel mai bine e să tac”, îmi va răspunde zâmbind, când îl voi provoca să vorbească despre ele. În foarte multe proiecte ale sale de până acum, Tania, soţia sa, licenţiată în cinema la o universitate din Paris, a lucrat din greu alături de el. „Fără ea, multe lucruri nu aş fi reuşit să le fac niciodată. Lucram împreună până noaptea târziu. Era asistentul perfect”, recunoaşte artistul.

Din spusele lui, artiştii din Occident sunt foarte „tari” în teorie şi trebuie să ţii pasul cu ei, în ciuda închipuirilor noastre despre artist ca fiind un naiv-inspirat. „Unii prieteni de-ai mei din Franţa şi din Canada, care nu sunt artişti, cunosc istoria artei contemporane tot atât de bine ca mine sau chiar mai mult. Acolo se trăieşte cu arta.”

Se poate trăi din artă?

„Dacă munceşti, faci şi cu arta bani. Eu numai din artă am trăit până acum”, vorbeşte sincer Veaceslav. Nu a trăit în lux, dar s-a descurcat întotdeauna. Cu banii câştigaţi din vinderea unui film, a venit prima dată cu familia într-o vizită acasă. Chiar dacă, de-a lungul anilor, Veaceslav nu a făcut nimic ca filmele sale să participe în cadrul festivalurilor şi al expoziţiilor, acestea au colindat întreaga lume: Spania, Franţa, Elveţia, Rusia, Austria, Italia, Bosnia și Herţegovina, Ucraina, România, Malaysia, Suedia, Cehia, Ungaria, Belgia, Polonia, SUA, Germania etc. Pe moment, are în pregătire o expoziţie cu proiecţii video la Chişinău.