UPDATE // AJUTORUL UMANITAR din România ajunge JOI în R. Moldova. Convoiul de 20 de camioane va fi însoțit de miniștrii români Marcel Vela și Nelu Tătaru. Aceștia vor fi întâmpinați de premierul Chicu la punctul de trecere Leușeni-Albița
19449
UPDATE, 6 mai // Un convoi de 20 de camioane cu echipamente sanitare oferite de către România cetățenilor din R. Moldova pentru sprijinirea în lupta împotriva epidemiei de COVID-19 a plecat miercuri dimineața din Piaţa Victoriei de la București. Premierul României, Ludovic Orban, dar și alți oficiali, inclusiv miniștri Marcel Vela și Nelu Tătaru, au asistat la plecarea camioanelor cu ajutoare umanitare spre R. Moldova.
Premierul Orban a menționat că pe 6 mai, acum 30 de ani, a avut loc „Podul de flori”, iar atunci peste un milion de români de pe ambele maluri ale Prutului au circulat liber și de o parte, și de alta.
„Pe 6 mai 1990, în urmă cu 30 de ani, a avut loc trecerea liberă a Prutului, a frontierei dintre România şi fosta Uniune Sovietică. O manifestaţie cunoscută drept „Podul de flori”, a fost simbolul legăturilor puternice de fraternitate. Astăzi, la 30 de ani de la „Podul de flori”, Guvernul României face un gest umanitar, de solidaritate pentru cetăţenii R. Moldova. Am decis să alocam o sumă de 16,5 milioane RON (3,5 milioane de euro) pentru a putea oferi acest ajutor important cu echipamente şi medicamente”, a declarat premierul Orban.
Astfel, premierul a precizat că Guvernul României donează cetăţenilor din R. Moldova 500 000 de măşti, medicamente, combinezoane, viziere etc.
„Vom completa cantităţile, dacă se va impune completarea. Acest gest de unamitate şi solidaritate vine după gestul de săptămâna trecută, când am trimis şi medici. Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat pentru a face posibil acest act de umanitate. Cred că e un gest firesc și sper ca să nu încerce unii să exploateze politic acest gest. Este făcut pentru cetățeni, indiferent că sunt români sau au altă apartenență etnică. Sper că astfel vom contribui la lupta împotriva COVID – 19”, a punctat Ludovic Orban.
Oficialul a precizat că acest convoi de camioane, care aparțin Inspectoratului pentru Situații Excepționale și Ministerului Apărării Naționale, va ajunge astăzi mai întâi la Iași.
„Mâine, în jurul orei 9.00 – 9.30, camioanele vor trece Prutul și vor fi însoțite de miniștrii Marcel Vela și Nelu Tătaru, dar și de secretarul de stat de la Departamentul pentru Relația cu R. Moldova, Ana Guțu”, a conchis Orban.
UPDATE // Cele 20 de camioane militare încărcate cu echipamente medicale și de protecție, dar și medicamente, în valoare de 3,5 milioane de euro, care vor putea fi folosite pentru tratarea persoanelor infectate cu COVID-19, vor ajunge joi în R. Moldova.
Citește și: VIDEO // Convoiul format din 20 de camioane cu ajutoare UMANITARE pentru R. Moldova a pornit spre Chișinău. Ludovic Orban: „Sper să nu încerce unii să EXPLOATEZE POLITIC acest gest făcut pentru cetățenii R. Moldova”
„Din motive obiective, acțiunile programate astăzi privind sprijinul României acordat Republicii Moldova pentru combaterea pandemiei de COVID -19 se amână pentru mâine, 7 mai”, se arată într-un mesaj al Ambasadei României la Chișinău.
UPDATE // Evenimentul de întâmpinare a ajutorului din România a fost amânat. „Vă informăm că evenimentul programat pentru ora 12.00, de la postul vamal Leuşeni, se anulează astăzi. Vom reveni cu informații suplimentare”, este anunțul scurt al Guvernului de la Chișinău în care nu se precizează motivul acestei amânări.
******************
Autoritățile din România vor livra mâine, pe 6 mai, ajutorul umanitar în valoare de 3,5 milioane de euro pentru R. Moldova. Este vorba de 20 de camioane militare încărcate cu echipamente medicale și de protecție, dar și medicamente care vor putea fi folosite pentru tratarea persoanelor infectate cu COVID-19.
Convoiul va fi întâmpinat la trecerea frontierei de stat Albița – Leuşeni de către premierul Ion Chicu, iar evenimentul va fi transmis live de postul public de televiziune, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului de la Chișinău.
Convoiul va fi însoțit de oficiali români, inclusiv de ministrul de Interne, Marcel Vela, și de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
CITIȚI și VIDEO // Declarația CIUDATĂ a premierului Chicu, în contextul implicării medicilor români în lupta cu COVID-19 în stânga Prutului: „Rata deceselor în R. Moldova e de 3%. În România este 5,7%. Am văzut că unii detestă ajutorul, alții îl elogiază...”
Citește și: VIDEO // Un ministru din Guvernul Chicu regretă că nu a putut întâmpina medicii din România la Chișinău: „Relațiile noastre sunt de suflet, întrucât vorbim aceeași limbă, ne leagă o istorie și o cultură comună”
Anterior, secretarul de stat de la Departamentul pentru Relația cu R. Moldova din cadrul Guvernului României, Ana Guțu, a anunțat că Bucureștiul trimite la Chișinău 500 000 de măști Ffp3 și Ffp5, 50 000 de combinezoane, viziere, izolete, dar și medicamente „Kaletra”, „Plaquenil” etc.
Amintim că, săptămâna trecută, în R. Moldova a venit o echipă de 53 de profesioniști, inclusiv 42 de medici români, care vor activa 15 zile în spitalele din Chișnău, Bălți și Cahul.
15.03.2026
11:24
124
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
14.03.2026
21:07
636
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
17:19
691
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
12:12
1849
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
722
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
13.03.2026
21:08
849
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
18:02
942
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
832
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
16:40
897
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
15:44
890
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
15.03.2026
11:24
112
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
319
Inteligența artificială care dirijează traficul în Tees Valley reduce întârzierile la autobuze cu aproape 14%
15.03.2026
08:40
371
Horoscopul zilei 15.03.2026
487
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
817
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
631
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
848
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
690
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
840
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
780
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1846
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
721
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
759
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
1094
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
957
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
1040
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
849
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
939
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
815
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
849
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
814
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
942
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
832
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
816
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
897
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
Horoscopul zilei 15.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














