Un nou STRIGĂT din partea cadrelor medicale, aflate în PRIMA LINIE a luptei cu COVID – 19. „Despre eliberarea din funcție nici nu poate fi vorba – amenințări cu DOSAR PENAL și cu amendă de o să vă USTURE tare”
24856
Cadrele medicale continuă să nu aibă echipamentul necesar pentru a consulta și trata persoane infectate cu COVID – 19 și, în plus, ar fi amenințate cu dosare penale, în cazul în care intenționează să-și ia concedii medicale sau chiar să demisioneze din funcție. Este mărturia unei persoane din Orhei, care are un părinte implicat în prima linie a luptei cu temutul coronavirus.
Scrisoarea cu descrierea situației de la Spitalul raional Orhei pe timp de pandemie i-a fost trimisă deputatului Dumitru Alaiba, care a făcut-o publică, sub protecția anonimatului.
„Un membru al familiei mele activează la Spitalul raional din Orhei. Nu pot să tac în privința neregulilor care au loc acolo. Momentan sunt deschise trei secții pentru pacienții infectați cu COVID-19, iar pe 13 aprilie urmează să fie deschis un bloc suplimentar, cu patru etaje de pe teritoriul spitalului - clădire care stă pustie deja de cinci ani, în condiții mizerabile, fără apă, încălzire.
O săptămână în urmă au început a pregăti blocul și instrui personalul medical care va activa acolo. În cadrul întâlnirii cu o parte din angajații spitalului, aceștia au întrebat dacă vor fi asigurați cu echipamente suficiente, mărimi pentru toți... Asistenta-șefă le-a zis că, dacă cineva nu încape în echipament, atunci să slăbeasca sau să îmbrace două halate. Bonete tot nu li se oferă. Le-au zis să aducă de acasă „broboade” sau cearșafuri rupte în patru (să fie albe). Echipamentele (de unică folosință) folosite de angajații care deja lucrează cu pacienții COVID-19 sunt returnate la sfârșit de tură pentru a fi dezinfectate și apoi refolosite de următoarea tură. Nu este nicio dovadă că au fost sterlizate. Nu se acordă mănuși infirmierelor - acestea fie își cumpără singure sau lucrează cu mănuși folosite, rupte. Li s-a zis că un echipament costă 1 000 de lei și din motiv că spitalul are „cheltuieli”, o să se purceadă la dezinfectarea mănușilor”, povestește sursa citată.
De asemenea, niciun angajat nu ar avea voie să se elibereze din funcție sau chiar să fie bolnav, pentru că se pot alege cu dosar penal și cu o amendă usturătoare.
„Despre eliberarea din funcție nu poate fi vorba. Sunt amenințați cu dosar penal și amendă „de o să vă usture tare”. S-a dat ordin la Centrul Medicilor de Familie ca angajaților care lucrează/urmează să lucreze cu pacienții COVID-19 să nu li se acorde buletin de boală (ca nu cumva să se eschiveze cineva de la munca în așa condiții de batjocură, riscându-și propria viață și sănătatea membrilor de familie). Nimeni nu îndrăznește să pună întrebări administrației spitalului, din frica de a nu fi concediat.
CITIȚI și Ministra Dumbrăveanu, DERANJATĂ de postările medicilor de pe rețelele de socializare, care reclamă lipsa echipamentelor adecvate în lupta cu COVID-19: „Aș ruga să fie stopate mesajele acide. Permiteți-ne să ne facem activitatea cu demnitate”
Niciun angajat nu este testat, chiar dacă prezintă simptome. Trebuie să vii la muncă („testele nu se gestionează la stânga și la dreapta” - așa răspuns au primit angajații medicali care prezentau simptome). Săptămâna trecută o asistentă confirmată pozitiv la COVID-19 a fost internată ca pacient în secția de boli infecțioase, dar a fost nevoită să muncească în continuare. Nu este protejat nimeni, iar fiecare își expune riscului propria sănătate și cea a familiilor lor, foarte mulți merg seara după muncă acasă unde au copii mici sau părinți în etate - ambele categorii fiind extrem de vulnerabile în fața COVID-19.
Sunt forțați să lucreze toți, indiferent dacă ai condiții de sănătate și ești vulnerabil/ă sau dacă ai copii minori acasă. Atitudinea administrației, echipamentul oferit și condițiile de muncă sunt absolut inumane. O parte din angajații care lucrează cu pacienții COVID-19 au fost cazați în incinta hotelului „Codru”, la restul li s-a zis să meargă acasă și să se autoizoleze. Mă întreb câți dintre voi au o cameră liberă în casa/apartamentul, unde te poți autoizola, fără a interacționa cu soțul/soția, copiii sau părinții, dacă e cazul?
Unii angajați vin la muncă cu febră și pastile în buzunar. Li se refuză să fie testați sau să le fie deschis buletin de boală, astfel aceștia expun zilnic riscului de îmbolnăvire zeci de oameni - colegi, străini pe stradă/în transport public, membrii de familie. Colegii sunt înfricoșați, nu știe nimeni unde să se adreseze și cum să își ceară dreptatea. Nu e corect față de ei să se supună zilnic riscului fără un echipament de calitate și condiții de muncă inumane. Nu pot să tac în situația în care membrii familiei mele sunt supuși riscului, așa cum sunt și alte mii de familii pe tot teritoriul republicii în perioada dată”, a conchis persoana care l-a sesizat pe Alaiba.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















