Procuratura confirmă recepționarea solicitării din Elveția, fără a vorbi despre Plahotniuc, și neagă faptul că ar fi tergiversat răspunsul, așa cum acuză ministrul Năstase
3428
Procuratura Generală confirmă, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că a primit două solicitări de la organele de drept din Elveția în luna iunie curent, însă nu face referire la niciun nume de politician de la Chișinău.
Totuși, instituția infirmă acuzaţiile ministrului Afacerilor Interne, Andrei Năstase”, potrivit cărora procurorii ar fi tăinuit aceste documente și nu ar fi răspuns părții elveţiene.
„Documentul a tăinuit în vederea obstrucționării oricăror anchete penale și internaționale împotriva oligarhului Plahotniuc, autor și beneficiar al mai multor crime cu caracter grav și foarte grav”, a acuzat astăzi Năstase într-o conferință de presă.
„Pe data de 3 iunie 2019, Procuratura Generală a recepţionat, prin intermediul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, o scrisoare prin care autorităţile elveţiene informau, sub clauza expresă a păstrării confidenţialităţii, că ar deţine informaţii referitor la unele tranzacţii suspecte în care ar fi implicate unele persoane publice din Republica Moldova şi oameni de afaceri, solicitând procurorilor să comunice instituţiilor de drept din Elveţia dacă au nevoie de mai multe informaţii pentru a le investiga. A doua zi, Procuratura Generală a Republicii Molodova a răspuns autorităţilor din Elveţia că este gata să coopereze la investigarea acetor tranzacţii.
Ulterior, pe 18 iunie curent, Procuratura Generală a recepţionat a doua scrisoare de la organele de drept din Elveţia, prin care au fost prezentate unele informaţii suplimentare.
Procuratura Generală a expediat neîntârziat respectiva informaţie Procuraturii Anticorupţie, fiind dispusă începerea acţiunilor pe marginea acestui demers. Procuratura Anticorupţie a autorizat la judecătorul de instrucţie ridicarea informaţiei bancare de la instituţiile financiare din Elveţia, a pregătit cererea de comisie rogatorie către autorităţile de drept din Elveţia, iar la această etapă toate documentele sunt în proces de traducere”, arată Procuratura în comunicat.
Instituția afirmă că, imediat ce va fi tradus, setul de acte va fi expediat autorităţilor elveţiene, „cu respectarea termenului în care au fost solicitate de către autorităţile competente ale Elveţiei”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.08.2026
11:07
12.08.2026
11:07
12.08.2026
11:01
12.08.2026
10:42
12.08.2026
10:37
12.08.2026
10:32
12.08.2026
10:23
12.08.2026
10:02
12.08.2026
09:39
12.08.2026
09:34
12.08.2026
07:26
12.08.2026
07:04
12.08.2026
03:14
12.08.2026
02:26
12.08.2026
02:17
12.08.2026
00:52
11.08.2026
23:41
11.08.2026
23:23
11.08.2026
22:49
11.08.2026
21:49
11.08.2026
21:11
11.08.2026
20:37
11.08.2026
20:22
11.08.2026
19:43
11.08.2026
19:18
Ucraina oprește atacurile asupra petrolierelor din portul Novorossiisk, după presiunile vicepreședintelui american JD Vance
Rusia acuză Chişinăul că foloseşte explozia dronei de la Crocmaz drept pretext pentru deteriorarea relaţiilor bilaterale
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Drone ascunse printre bagaje, depistate de vameșii de la Leușeni în două mașini venite din România


















