SURSE // Piloții moldoveni, CAPTURAȚI acum de trei ani și jumătate de talibanii afgani, vor fi ADUȘI ASTĂZI acasă. Aeronava va ATERIZA în Chișinău la ora 18.30
2359
Cei doi piloți moldoveni, care au stat în captivitatea talibanilor afgani în ultimii trei ani și jumătate, vor ajunge astăzi la Chișinău.
Aceștia vor fi aduși cu o cursă de linie și urmează să aterizeze pe Aeroportul Internațional Chișinău în jurul orei 18.30. Ieri, și liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, afirma că cei doi piloți, Lionel Buruiană de 37 de ani și Mihai Crihana în vârstă de 54 de ani, urmează să fie aduși astăzi la Chișinău.
Potrivit surselor noastre, cei doi, care se află acum la Moscova, vor fi preluați de pe Aeroportul Domodedovo cu o aeronavă a companiei „Air Moldova”.
De menționat că de aducerea celor doi bărbați acasă se ocupă responsabilii MAEIE.
Autoritățile moldovenești au solicitat responsabililor din Federația Rusă să asigurare accesul delegației Republicii Moldova, în cursul zilei de astăzi, la cei doi cetăţeni ai Republicii Moldova eliberați din prizonierat în Afganistan.
Delegația formată din secretarul general de stat al MAEIE, Mihail Căpățână, și medicul-șef al spitalului Cancelariei de Stat, Evgheni Vasiliev, s-a deplasat de ieri în orașul Moscova pentru a acorda asistența necesară cetățenilor moldoveni Lionel Buruiană (a.n. 1982) și Mihai Crihana (a.n. 1965), precum şi pentru a efectua procedurile necesare revenirii acestora în Republica Moldova.
Președintele Igor Dodon a anunțat ieri că va merge personal la Moscova să-i aducă pe foștii ostatici. „Mulțumim Federației Ruse. Ceea ce nu au putut alții, noi am făcut. Asta demonstrează atitudinea pe care o are Rusia față de noi. Elicopterul lucra pentru Guvernul SUA și s-au făcut mai multe tentative de alibera ostaticii, dar fără niciun rezultat. Eu m-am adresat conducerii Federației Ruse și în ultimele luni s-au realizat mai multe acțiuni. Astfel, acum două zile băieții au fost aduși la Moscova. Starea lor este bună. Ei nici nu mai credeau că vor mai fi salvați. Au izbucnit în plâns când l-au auzit vorbind în „moldovenește” pe consilierul meu pentru misiuni speciale, Pavel Boicu”, a declarat ieri Dodon.
De partea cealaltă, președintele Parlamentului, Andrian Candu, l-a criticat aspru pe Igor Dodon, după ce acesta a anunțat că piloții moldoveni „se află în siguranță la Moscova”.
„Este o veste bună că piloții moldoveni sunt bine și în curând ar putea ajunge acasă. Autoritățile R. Moldova fac deja acțiunile oficiale pentru aducerea lor urgentă acasă. Ca persoană care am fost ținută la curent cu negocierile de eliberare a lor, pot să vă spun că ostaticii moldoveni urmau să ajungă acasă încă acum 4 luni, când autoritățile moldovene au finalizat negocierile, însă, în ultimul moment, s-a blocat totul. Cineva le-a zis răpitorilor să-i mai țină puțin și să-i trimită acasă prin Moscova. Autoritățile noastre încearcă de 4 luni să afle cine a generat această situație de blocaj și cu ce scop. Astăzi este foarte clar cine. Este vorba de Igor Dodon, care a dorit ca ei să revină acasă doar în timpul campaniei electorale și să se folosească de acest lucru în mod cinic. Acesta este motivul pentru care ostaticii nu au fost aduși direct în Moldova la familii, deși autoritățile au pregătit aducerea lor direct la Chișinău. Au fost duși la Moscova și ținuți acolo până când Dodon se putea folosi electoral de acest caz”, a răbufnit ieri Candu.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.09.2026
07:31
12.09.2026
06:31
12.09.2026
01:21
12.09.2026
00:49
12.09.2026
00:20
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
11.09.2026
22:28
11.09.2026
22:01
11.09.2026
21:59
11.09.2026
21:41
11.09.2026
21:31
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
11.09.2026
20:26
11.09.2026
20:11
11.09.2026
19:56
11.09.2026
19:37
11.09.2026
19:34
11.09.2026
19:17
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!


















