Persoană de pe listele electorale ale PD, în ultimii ani aflată în slujba lui Dodon, numită la șefia unei agenții publice
4258
PDM Chișinău
Guvernul a aprobat, în ședința sa de astăzi, demisia lui Nicolae Rădiță din funcția de șef al Agenției pentru Relații Interetnice. Acesta fusese numit la conducerea Agenției la începutul lunii octombrie 2019 de către Guvernul Sandu.
Locul lui Rădiță va fi luat de Elena Beleacova începând cu 5 martie curent, potrivit unei decizii a Guvernului.
Astfel, Beleacova revine la conducerea instituției, funcție pe care a mai deținut-o și anterior, în perioada anilor 2009 - 2015, când era și membră a Partidului Democrat.

Începând cu 18 august 2017, Elena Beleacova a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei pentru relaţii interetnice din cadrul așa-zisului consiliu al societăţii civile pe lângă preşedintele Igor Dodon.
Menționăm că Beleacova a figurat la alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 şi la alegerile parlamentare din 2014 pe listele electorale ale democraților, în calitate de membru PD. Anterior, în anii 2004–2006, aceasta a fost pretor al sectorului Râşcani din mun. Chişinău, fiind propusă în această funcţie de către Mişcarea „Ravnopravie”, al cărei membru era la acel moment. Ulterior, la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, Elena Beleacova a candidat pe lista electorală a Uniunii Centriste din Moldova, deţinând calitatea de membru UCM.
În aceeași ședință de Guvern, a fost aprobată demisia secretarului de stat de la Ministerul Justiției, Eduard Serbenco.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















