Noi detalii în dosarul „INTERPOL”. Bănuiții, inclusiv doi șefi de la MAI, ar fi încasat peste 7 000 000 de euro de la 28 de infractori „spălați” de păcate prin apăsarea unui buton. Printre cei „SALVAȚI” s-ar număra și Plahotniuc
5191
Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a semnat astăzi, 3 martie, ordonanțe de învinuire finale în privința fostului șef al Direcției Cooperare Polițienească Internațională (DCPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Viorel Ţentiu, și a ex-şefului Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), Mihail Vodă, în cadrul dosarului penal numit „INTERPOL”.
Potrivit Veronicăi Dragalin, rulaje bancare din bănci din Emiratele Arabe Unite arată alimentări bancare în sume de peste 7 000 000 de euro, în perioada acestei scheme, în interesul unei companii create anume pentru asta.
CITIȚI și VIDEO // Anchetă comună R. Moldova - Franța, cu asistența FBI: Patru persoane publice, implicate într-o schemă de manipulare a datelor INTERPOL, REȚINUTE. Mită de milioane de dolari
„Probele acumulate în ultimele 11 luni au stabilit că mai multe persoane, acționând concertat ca un grup criminal organizat, au reușit să blocheze „Notificarea Roșie” Interpol în privința mai multir fugari străini din diferite jurisdicții, inclusiv China, Franța, Australia, Rusia și altele, prin comiterea mai multor infracțiuni de corupție și celor conexe, cum ar fi corupere pasivă, corupere activă și falsificarea documentelor. Cel puțin 28 fugari au beneficiat de această schemă în perioada august 2022 – iunie 2024”, a menționat șefa procuraturii anticorupție.
În cadrul investigației, au fost identificate peste 140 de persoane din diferite țări care posibil au fost verificate ilegal în bazele de date Interpol.
Citește și; Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
„În R. Moldova, această schemă a implicat două instituții de stat – Direcția Cooperare Polițienească Internațională (DCPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) tot din cardul MAI. Mai exact, IGM elibera confirmări false că fugarii respectivi aveau statut de solicitant de azil, chiar dacă aceste persoane fizic nu au intrat niciodată pe teritoriul R. Moldova. Ulterior, DCPI expedia informație falsă către Interpol referitor la statutul legal a acestor fugari.
După ce Procuratura Anticorupție a efectuat percheziții pe teritoriul R. Moldova, cu suport din partea autorităților franceze și americane, Interpol a intervenit să deblocheze „Notificările Roșii” în privința acestor fugari. În februarie 2025, pe baza informației prezentate de Procuratura Anticorupție, Interpol a intervenit să deblocheze „Notificarea Roșie” și în privința lui Vladimir Plahotniuc”, a precizat Dragalin.
CITIȚI și Cine sunt cele patru persoane reținute în dosarul privind manipularea datelor INTERPOL şi ce infractori au ajutat să scape de urmărire internațională în mai multe state: Doi şefi de instituții şi un fost reprezentant al R. Moldova la INTERPOL
În cadrul cauzei penale, Procuratura Anticorupție a colaborat cu autorități din multiple jurisdicții, inclusiv Franța, Statele Unite, Marea Britanie, România, Ucraina, Spania, Elveția și Emiratele Arabe Unite.
„Rulaje bancare din bănci din Emiratele Arabe Unite, arată alimentări bancare în sume de peste 7 000 000 de euro în total, în perioada acestei scheme, în interesul unei companii create anume pentru aasta. În aceeași perioadă, octombrie 2022 – mai 2024, rulaje bancare din bănci din România, arată transferuri bancare între soțiile a doi membri ai grupului criminal organizat, ce reprezintă mita plătită pentru serviciile corupte din R. Moldova. La fel, probele acumulate demonstrează că în perioada 2022-2024, obiectul mitei a inclus și două mașini de lux – un Land Rover și o Toyota Camry, transmise prin terțe persoane și membri de familie”.
CITIȚI și Șefi noi în Poliția Națională: Cine îl încoluiește pe Țentiu, cercetat penal într-un dosar privind manipularea datelor INTERPOL
La momentul actual, soția unui membru al grupului criminal, dar și soția și fiul major al unui alt membru al grupului criminal au statut de bănuit.
Anterior, au fost semnate ordonanțele de învinuire finale în privința unui avocat și fostul președinte al Comisiei pentru Control a Fișierelor din cadrul Interpol.
În cadrul echipei comune Eurojust, Procuratura Anticorupție a expediat o copie a întregului dosar penal către autoritățile franceze, inclusiv audierile martorilor și a învinuiților în format video, documente și acte ridicate la percheziții, acte și procese-verbale de examinare și multe alte probe.
Actualmente, autoritățile franceze la fel au o investigație activă pe această schemă de corupție de nivel internațional.
25.03.2026
11:36
2347
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
18.02.2026
10:09
2569
Vești proaste pentru inculpatul Dodon, care ar putea ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”: „Chiar dacă Plahotniuc a refuzat, deocamdată, să depună mărturii, pe Dodon nu-l mai poate salva nici Putin”
06.01.2026
12:39
5175
Martor-SURPRIZĂ în dosar „frauda bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRI despre întâlnirile dintre între Plahotniuc, Șor, Filat și alți participanți, în care au fost discutate detalii ale „furtului miliardului”
31.12.2025
14:18
3460
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
15.12.2025
14:27
3335
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
30.10.2025
13:08
2808
Plahotniuc sparge tăcerea la mai bine de o lună de când a ajuns în Pușcăria nr. 13. Acesta vrea să ajungă din închisoare direct în spațiul „POLITIC” al R. Moldova
02.10.2025
11:58
3606
VIDEO // Igor Dodon, pus la punct în direct de o JURNALISTĂ, după ce a spus că NU ar fi știut ce e în „kuliokul” pe care i l-a întins Plahotniuc: „Dle Dodon, eu cred că jucați acum teatru…”
25.09.2025
16:23
1553
Recean, despre extrădarea lui Plahotniuc în CĂTUȘE: „Oricâtă bravadă ar face acum, el va rămâne un infractor ce a subjugat instituțiile și bugetul statului în interes personal și de clan”
25.09.2025
11:11
3100
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
19.09.2025
11:38
1863
DECIS // Fugarul Plahotniuc, EXTRĂDAT la Chișinău săptămâna viitoare. Ministerul Justiției din Grecia a ridicat suspendarea, la solicitarea organelor de drept din R. Moldova
10.05.2026
14:30
232
Elevii din toată țara premiați de MEC pentru promovarea memoriei istorice și a valorilor europene printr-un concurs video
10.05.2026
13:09
313
Maia Sandu negociază cu FMI un nou acord pentru consolidarea economică și fiscală a Republicii Moldova
10.05.2026
08:17
436
Horoscopul zilei 10.05.2026
09.05.2026
20:50
679
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
741
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
701
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
687
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
687
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
1167
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
721
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
790
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
781
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
741
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
909
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
907
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
868
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
963
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
885
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
931
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
927
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
783
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
932
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
1005
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
830
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
843
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39



Inapoi














