Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
2646
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 11 milioane de lei pe teritoriul Republicii Moldova, în cadrul cauzei penale „INTERPOL”, gestionate de Procuratura Anticorupție.
Schema de corupție a ieșit la iveală la începutul verii anului curent, în aceasta fiind implicat și șeful Biroului „INTERPOL” din R. Moldova, Viorel Țentiu. Mai exact, funcționari publici din Republica Moldova și din alte state primeau mită de milioane de euro pentru a obține blocarea Notificărilor Roșii emise de „INTERPOL” în privința infractorilor din diferite țări aflați în căutare internațională.
CITIȚI și Cine sunt cele patru persoane reținute în dosarul privind manipularea datelor INTERPOL şi ce infractori au ajutat să scape de urmărire internațională în mai multe state: Doi şefi de instituții şi un fost reprezentant al R. Moldova la INTERPOL
În ultimele luni, ARBI și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor au identificat fluxuri financiare, transferuri bancare, bunuri infracționale și bunuri ale învinuiților, fiind aplicat sechestru asupra următoarelor bunuri pe teritoriul Republicii Moldova, în scopul asigurării unei eventuale confiscări speciale și extinse:
- Casă de locuit și teren pentru construcții în mun. Chișinău, cu valoarea aproximativă 3 450 114 MDL
- Cota-parte de ½ din apartament în mun. Chișinău cu valoare aproximativă 2 048 508 MDL
- Cota-parte de ½ din casă de locuit în or. Vadul lui Vodă cu valoare aproximativă 3 264 692 MDL
- Cota-parte din locuri de parcare în mun. Chișinău cu valoare aproximativă 377 150 MDL
- Mașină Toyota Camry, cu valoare aproximativă 452 933 MDL
- Mașină Range Rover, cu valoare aproximativă 738 656 MDL
- Cota-parte de ½ din mașină Skoda Octavia, cu valoare aproximativă 117 336 MDL
- Cota-parte de ½ din mașină Mercedes GLC, cu valoare aproximativă 454 970 MDL
- Cont bancar în valoare de 41 449 EUR
- Cota-parte de ½ din cont bancar în valoare de 12 193 EUR
CITIȚI și Șefi noi în Poliția Națională: Cine îl încoluiește pe Țentiu, cercetat penal într-un dosar privind manipularea datelor INTERPOL
Ancheta în acest caz a fost pornită în aprilie curent de către autoritățile responsabile din Republica Moldova și cele din Republica Franceză.
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















