Maia Sandu îl CONTRAZICE pe Dodon, care se plânge de instituirea DICTATURII. „E un NOROCOS… Dacă era în Rusia, atunci era deja la ÎNCHISOARE”. Ce spune despre AMENINȚĂRILE acestuia
3672
Președinta Maia Sandu insistă că nu a fost informată de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) despre reținerea predecesorului Igor Dodon și că, fiind în SUA, a aflat din presă despre acest lucru. Totodată, șefa statului crede că Dodon are o mare problemă, dacă intenționează să „o dea jos” prin metode ilegale.
„Eu am aflat din presă, pentru că nu eram în republică atunci. Nu am fost informată de SIS și nu zic că trebuia să fiu informată. Ceea ce spun eu de fiecare dată este că orice dosar de corupție și, mai ales, cele care se soldează cu arest trebuie să fie foarte bine argumentate. Acum toată lumea are anumite suspiciuni în raport cu averea fostului președinte Igor Dodon. Asta am citit în presă, au fost tot felul de discuții la subiectul acesta… În același timp, Procuratura trebuie să aibă probe solide. Am cerut să fie transparență, corectitudine”, a declarat în această seară Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de la Pro Tv.
Totodată, Maia Sandu a tratat cu umor acuzațiile lui Dodon, potrivit cărora în spatele arestului său ar sta Ambasada SUA, cu acordul dânsei.
„Omului îi place să victimizeze… Întreg universul, în opinia lui, stă în spatele acestor acțiuni. Eu zic să le luăm ca atare. E tare importantă combaterea corupției, vedem mai multe acțiuni ale Procuraturii pe subiectul îmbogățirii ilicite. Probabil că aici e mai ușor să vii cu probe. E mai complicat pe altfel de dosare, unde probelele se adună mai greu. Asta nu înseamnă că nu trebuie să se meargă pe îmbogățire ilicită.
Sper că Procuratura nu face jocuri politice. Știm că în trecut Procuratura a făcut jocuri politice la indicația cuiva. Eu vreau ca asta să nu se mai întâmple. Noi ne dorim o justiție adevărată, care trebuie construită. Nu există încredere deplină în Procuratură. Este importantă că această pornire să fie corectă. Reforma justiției, lupta împotriva corupției sunt cele mai importante elemente în apropierea de UE. De aceste acțiuni depinde apropierea R. Moldova de UE. Noi nu ne dorim acțiuni care ar compromite acest proces. Dar în același timp, cei care comit ilegalități trebuie sancționați”, a afirmat Maia Sandu.
Șefa statului a recunoscut că a fost ciudat că Dodon a fost reținut pe 24 mai, când și-a sărbătorit a 50-a aniversare. „A fost un pic ciudat, dar procurorii nu sunt obligați și probabil nici nu au știut că e ziua mea. Dar e un pic ciudat. De aceea, e bine să nu apară nicio întrebare, iar lucrurile să se facă în strictă conformitate cu legea. Nu știu nimic despre acuzația de trădare de patrie, nu am discutat aceste lucruri cu reprezentanții SIS. Procurorii sunt obligați să asigure un proces corect. Altfel, imaginea Procuraturii și imaginea R. Moldova va fi afectată. Și noi depindem de modul în care ei își vor face treaba. Cererea mea către organele de drept este să respecte legea”.
Totodată, Maia Sandu îl contrazice pe Dodon, care se plânge de instituirea dictaturii în R. Moldova. Șefa statului nu e impotriva protestelor PSRM, dar spune că ar fi o problemă dacă Igor Dodon, așa cum a declarat public, intenționează să „o dea jos” prin intermediul unor instrumente ilegale.
„Depinde de metodele pe care le folosește (pentru a o da jos n.r.). El e norocos să trăiască într-o societate democratică. Dacă era în Rusia, atunci pentru asemenea lucruri era deja la închisoare pentru mulți ani. Suntem o societate democratică, iar protestele sunt un mijloc firesc. Atât timp cât omul își face planuri legale de a schimba puterea, atunci nu este nicio problemă… Dacă vrea să recurgă la metode ilegale… atunci e o problemă. Opoziția are instrumente legale în care își poate spune păsul. La alegeri poate fi schimbată guvernarea”, a conchis Maia Sandu.
449
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
477
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
621
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
597
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
487
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
649
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
593
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
597
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
512
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
617
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
429
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
469
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
608
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
582
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
479
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
640
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
582
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
588
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
504
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
603
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
492
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
483
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
543
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
663
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
589
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
538
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
600
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
941
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
567
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
599
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
935
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
768
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
635
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
598
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
912
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














