MAI oferă noi INFORMAȚII despre Vlad Plahotniuc și acuză unii politicieni că, prin declarațiile pe care le fac, ar periclita procesul de extrădare. Fostul lider al PD s-a aflat și în ROMÂNIA
2640
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) susține că a știut despre faptul că fostul lider al Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, a părăsit SUA și că în ultimele săptămâni a traversat frontiera cu Turcia și România. Mai mult, instituția condusă de Pavel Voicu menționează că unii politicieni, prin declarațiile pe care le-au făcut la acest subiect, ar fi împiedicat acțiunile de identificare și reținere a lui Vlad Plahotniuc.
„Din octombrie 2019, au fost expediate mai multe adresări oficiale ale Centrului de cooperare polițienească internațională INTERPOL, prin care s-a solicitat darea în căutare internațională a lui Vladimir Plahotniuc. De asemenea, au fost făcute nenumărate demersuri pe filiera bilaterală către SUA, România și Turcia, pentru a verifica unele informații recepționate din diferite surse. Astfel, despre ultimele locuri de aflare a lui Plahotniuc, informăm opinia publică că MAI deține de mai mult timp informații despre faptul că acesta a părăsit SUA și a traversat frontiera cu Turcia și România”, se arată într-un comunicat de presă al MAI.
Instituția precizează că Plahotniuc putea fi reținut, doar că scurgerile de informații ar fi făcut mult rău: „Iar pentru a nu împiedica acțiunile de identificare și reținere, a fost necesar ca aceste date să nu apară în spațiul public. Astfel, am fost informați de autoritățile oficiale despre faptul că acesta a traversat frontiera Turciei, dar și României în perioada 7-10 septembrie 2020. Biroul Interpol de la Chișinău a expediat încă o solicitare oficială, iar pe moment așteptăm un răspuns din partea instituțiilor abilitate din Turcia, prin care să ni se comunice dacă Vlad Plahotniuc nu a părăsit această țară. Din cauza unor declarații ale politicienilor și a informațiilor apărute în mass-media, acțiunile instituțiilor de drept din țara noastră au fost periclitate, iar acest fapt complică procesul de căutare”.
MAI a mai adăugat că va reveni cu mai multe informații. „Toate aceste informații se verifică și, în momentul în care vom avea o claritate, vom veni cu detalii pentru ca opinia publică să cunoască. Menționăm că scurgerile de informații în presă și declarațiile unor politicieni la acest subiect ar putea afecta grav procedurile de extrădare și pune în pericol atragerea la răspundere a persoanelor condamnate care se ascund în afara țării”, conchide sursa citată.
30.06.2026
14:02
25.03.2026
11:36
18.02.2026
10:09
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
15.12.2025
14:27
30.10.2025
13:08
02.10.2025
11:58
25.09.2025
16:23
25.09.2025
11:11
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026


















