Comisie de ANCHETĂ în Parlament care va investiga ciscumstanțele în care a avut loc „Laundromatul” rusesc: Deputații care vor face parte din această structură
2523
Parlamentul a constituit astăzi o Comisie de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la „spălătoria” banilor murdari în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar-bancare din R. Moldova.
Propunerea a fost lansată de către deputata Platformei DA, Inga Grigoriu, cea care a fost aleasă președintă a Comisiei de anchetă care se va ocupa de „laundromatul rusesc”.
Membrii Comisiei vor încerca să stabilească, timp de 120 de zile, ce s-a întâmplat în perioada anilor 2010 - 2014, când circa 20 de miliarde de dolari din Federația Rusă au fost spălate prin intermediul sistemului bancar al R. Moldova, în baza unor decizii de judecată controversate.
Deputații au decis că vicepreședinte al Comisiei nominalizate va fi socialistul Alexandru Suhodolschi, iar secretar - deputatul PAS Dumitru Alaiba.
Din Comisia de anchetă mai fac parte socialistul Bogdat Țîrdea, democrata Ludmila Guzun, Denis Ulanov de la Partidul „Șor” și Vladimir Cebotari de la „Pro Moldova”.
„Сomisia nu va substitui organele de anchetă, ci va fi împuternicită să consolideze eforturile tuturor instituțiilor statului pentru elucidarea circumstanțelor „landromatului”, acțiuni care urmează să aducă rezultate concrete pentru identificarea celor vinovați, tragerea lor la răspundere, cât și purificarea instituțiilor de stat de persoanele care au fost implicate direct sau indirect în schema respectivă”, a menționat deputata Inga Grigoriu.
Menționăm că Ziarul NAȚIONAL a arătat anterior într-o investigație că 17 judecători din R. Moldova au emis decizii de legalizare a miliardelor de dolari provenite din Federația Rusă în baza unor pretinse datorii. Banii au fost spălați printr-o singură bancă ce îi aparținea controversatului om de afaceri Veaceslav Platon.
CITIȚI și „Spălătorii” de miliarde
Judecătorii vizați au fost suspendați din funcții, fiind cercetați pentru implicarea în „laundromatul rusesc”, însă în luna septembrie curent, la scurt timp după eliberearea lui Veacesav Platon din închisoare, aceștia au fost achitați, în prezent solicitând milioane de lei despăgubiri de la stat sau chiar restabilirea în funcțiile de judecători.
CITIȚI și „Spălătorii” de miliarde (II)
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















