Andrian Candu: „Limba ROMÂNĂ e limba OFICIALĂ în R. Moldova. Într-un anumit context, va fi nevoie de MODIFICAT și art. 13 din Constituție”
6763
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, inițiatorului proiectului de lege care prevede introducerea în Constituției a noțiunii de integrare în Uniunea Europeană a R. Moldova, consideră că pe viitor va fi nevoie de efectuat schimbări și la articolul 13 din Legea Supremă, astfel încât „limba moldovenească” să fie înlocuită cu „limba română”, așa cum prevede și o hotărâre a Curții Constituționale.
„Astăzi, Parlamentul a aprobat proiectul de lege privind crearea grupului de lucru privind completarea Constituției. Astfel, urmează să stipulăm în Constituție că singura modalitate de dezvoltare și transformare a R. Moldova e integrarea în UE. Considerăm că e o etapă importantă în ceea ce privește apropierea de UE. Acest gest nu a fost făcut pentru partenerii noștri europeni, ci pentru noi, pe intern. Singurul model prin care R. Moldova poate să se dezvolte într-un ritm accelerat și calitativ e modelul UE”, a declarat Andrian Candu după ședința Parlamentului.
Astfel, în termen de 45 de zile, grupul de lucru trebuie să elaboreze proiectul de lege privind modificarea Constituției. „Cred că săptămâna viitoare acest grup de lucru se va întruni. Avem puțin timp la dispoziție. Mai sper că toți colegii din PL și PLDM vor susține acest proiect, chiar dacă astăzi au fost multe critici”, a subliniat spicherul.
Acesta a explicat de ce PD nu a susținut și amendamentul liberal-democraților care se referă la modificarea articolului 13 din Constituție. „Ce ține de art. 13, pot spune că noi suntem susținători ai limbii române. Limba română este limba oficială în R. Moldova. Este și decizia CC în acest sens, însă inițiativa la care ne referim noi ține strict de integrarea în UE. Atunci când va fi inițiată procedura de modificare a art. 13, se va discuta despre asta. Depinde de autori. Dar consider că, într-un anumit context, va fi nevoie și de modificarea art. 13 din Constituție”, a conchis Andrian Candu.
12.07.2022
14:42
5028
VIDEO // Primele DECLARAȚII făcute de Andrian Candu, după ce procurorii au descins cu PERCHEZIȚII în locuința sa
19.02.2021
15:59
7514
Candu o îndeamnă pe Maia Sandu să NU se grăbească cu anticipatele, pentru că va „BLESTEMA” decizia: „În Parlament vor accede Șor, Dodon, PAS și Usatîi, CONTROLAT de Moscova”. Acesta a povestit cum l-a luat pe Filip în biroul Zinaidei Greceanîi
18.02.2021
16:14
3761
Andrian Candu NU vede o problemă ca „Pro Moldova” să fie la GUVERNARE împreună cu PSRM: „Nu mă interesează că e PSRM… În perioadele de criză, colorile politice și DOCTRINELE nu mai contează”
18.02.2021
11:41
10707
De la „DODON PLEACĂ”, la principalul NEGOCIATOR pentru o nouă coaliție de salvare a lui Dodon? Andrian Candu a încercat să CONVINGĂ deputații din PD să semneze lista în susținerea Marianei Durleșteanu
12.02.2021
15:08
5147
SCENARIU // Socialiștii ar putea SCHIMBA CANDIDATUL la funcția de premier, după ce va fi creată o altă MAJORITATE, fără Partidul Șor: „Noi am spus că nu semnăm alături de echipa Șor. Dar poate va fi un alt candidat… cine știe”
19.11.2020
13:32
5114
Negocierile dintre PSRM și „Pentru Moldova” ar fi în IMPAS din cauza lui Igor Dodon. Candu este convins că cei 14 deputați pot vota pentru DEMITEREA Guvernului Chicu
12.11.2020
13:19
15457
VIDEO // Candu îi aplică LOVITURA decisivă lui Dodon, care i-ar fi mulțumit lui Plahotniuc că l-a făcut președinte în 2016. „Vă prezint o CORESPONDENȚĂ foarte interesantă... Acum caut niște SURPRIZE de pe aplicația Bria...”
09.11.2020
13:59
3688
Igor Dodon CONFIRMĂ că a bătut palma în privința unei noi MAJORITĂȚI. Acesta a asigurat Guvernul Chicu de o „susținere SOLIDĂ” în Parlament: „Noii miniștri trebuie să înțeleagă că și-au asumat o responsabilitate pe termen lung”
05.11.2020
08:30
4801
Igor Dodon mai primește o LOVITURĂ de la un apropiat al lui Plahotniuc. A mers la fostul lider al PD, însoțit de PRIMA DOAMNĂ, pentru a-i mulțumi. „Dacă spune că nu este adevărat, ATENȚIE, s-ar putea să vă treziți cu dovezi”
21.09.2020
14:37
3419
VIDEO // Avertismentul lui Candu: „Excluderea mea din cursa electorală prezidențială va servi ca motiv pentru INVALIDAREA alegerilor. Igor Dodon încearcă să pună mâna pe rezervele valutare ale R. Moldova”
16.12.2025
13:07
48
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
55
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
267
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
397
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
428
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
402
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
575
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
526
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
711
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
560
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
612
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
725
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
633
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
741
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
635
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
647
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
605
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
666
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
641
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
764
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
605
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
803
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1651
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
678
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
788
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














