UE, cinci mari EŞECURI de politică externă într-un an

Sursa: hotnews.ro

Eşecul negocierilor cu Canada pentru un tratat istoric de liber schimb pune UE într-o poziţie dificilă. Din cauza opoziţiei unei regiuni din Belgia, prestigiul de jucător internaţional al Uniunii suferă o lovitură dură.

E al patrulea eşec din acest an, un an al crizelor pentru construcţia europeană: acordul CETA, referendumul eşuat din Olanda privind acordul de asociere cu Ucraina, prestaţia din campania Brexit, criza refugiaţilor şi împotmolirea negocierilor cu SUA pentru TTIP.

„Mi se pare evident că Uniunea Europeană nu este capabilă acum să aibă un acord internaţional, nici măcar cu o ţară care are valori atât de europene precum Canada, nici măcar cu o ţară atât de politicoasă şi răbdătoare”, a declarat ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland, după o rundă de negocieri eşuate între UE, Canada şi Guvernul regiunii belgiene Valonia.

Pare o declaraţie normală în procesul de negociere, când sunt permise şi astfel de lovituri sub centură. Dar ea arată destul de exact percepţia pe care o are comunitatea internaţională despre UE în acest moment.

O Uniune Europeană care, la nivel declarativ, nu se mulţumeşte doar cu o politică externă comună, oricât de nefuncţională pare în acest moment, ci vrea şi o politică de apărare comună.

1. Acordul cu Canada

Acordul comercial cu Canada, care ar elimina mai multe bariere tarifare şi netarifare, era esenţial pentru UE din două motive: ar fi putut contribui la o creştere economică mai susţinută pe continent şi ar fi demonstrat capacitatea Uniunii de a gestiona astfel de acorduri extrem de laborioase.

UE a avut de înfruntat atât presiunea unor grupuri de consumatori şi producători europeni, cât şi a două ţări şi o regiune. Acordul CETA a fost mai puţin controversat decât acordul cu SUA (TTIP), aşa că Bruxelles-ul a avut o sarcină mai uşoară în relaţia cu grupările interne care se împotriveau.

În ce priveşte opoziţia României şi a Bulgariei, ea a avut legătură nu cu acordul în sine, ci cu dorinţa Canadei de a menţine vizele, în ciuda promisiunilor că le va ridica. În cele din urmă, România, Bulgaria şi Canada au ajuns la un acord, şi această piedică a dispărut.

A rămas însă buturuga mică, regiunea Valonia din Belgia, populată cu vorbitori de limba franceză şi cu prerogative majore în ce priveşte politica comercială comună. Sub presiunea fermierilor, guvernul şi parlamentul regiunii au refuzat să consimtă la semnarea acordului, blocând astfel şi poziţia Belgiei. Aşa se face că, trei zile înainte de summitul istoric la care s-ar fi parafat acordul, acesta pare distrus. Totul din cauza unei regiuni cu puţin peste trei milioane de locuitori, raportat la o populaţie totală a UE de peste 500 milioane de locuitori.

2. Acordul cu SUA - TTIP

Ar fi fost cel mai mare acord comercial din istorie, între două economii aproape egale: în 2014, Uniunea Europeană avea un produs intern brut de 13.931 miliarde de euro, iar Statele Unite 13.112 miliarde de euro.

Un studiu comandat de Comisia Europeană arată că TTIP ar fi urmat să aducă UE un plus de 0,5% pe an la produsul intern brut.

Iniţial, se spera ca acest acord să poată fi semnat înainte de finalul mandatului preşedintelui american Barack Obama, la începutul anului viitor.

De la începutului anului, însă, problemele s-au multiplicat şi s-a ajuns la o împotmolire a negocierilor, pentru ca la finalul verii Franţa să ceară oficial stoparea discuţiilor. Parisul acuză un dezechilibru al negocierilor în favoarea SUA. Nici vicecancelarul german Sigmar Gabriel nu s-a sfiit să critice proiectul de acord, anunţând eşecul „de facto” al negocierilor, pe care însă nimeni nu vrea să îl recunoască.

Şi aici, principalele temeri ale europenilor sunt legate de mediu, organisme modificate genetic, dar şi recurgerea la curţile de arbitraj de către investitorii americani.

La începutul lui octombrie, UE şi SUA au anunţat că vor continua negocierile indiferent de rezultatul alegerilor din SUA, în încercarea de a obţine progrese semnificative înainte de plecarea lui Barack Obama de la Casa Albă.

3. Acordul de asociere cu Ucraina

Cu doar câteva luni înainte de Brexit, olandezii votau pentru respingerea Acordului de asociere dintre UE şi Ucraina. La plebiscit au participat doar 32% dintre alegători, dar peste 60% dintre ei au respins acordul.

Rezultatul referendumului, organizat la iniţiativa mişcărilor eurosceptice, nu a avut un caracter constrângător, dar în urma rezultatului Olanda a rămas singura ţară care nu a ratificat încă acordul de asociere cu Ucraina.

Imediat după acest rezultat, au apărut petiţii care au cerut ca şi acordurile comerciale cu SUA, TTIP, sau cel cu Canada, CETA, să fie supuse aprobării prin referendum de către alegătorii olandezi.

4. Brexitul

A fost eşecul major al proiectului Uniunii Europene. Alegătorii din Marea Britanie, unul dintre stâlpii economici şi militari ai continentului, au votat la jumătatea anului pentru părăsirea blocului comunitari, exasperaţi de problemele generate de migraţie şi de valul de reglementări care veneau dinspre Bruxelles, toate acestea exacerbate de condeiul puternicelor tabloide din Regat.

La începutul anului, însă, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, criticat în Marea Britanie pentru aplecarea pe care ar avea-o pentru degustarea de alcool înainte şi în timpul întâlnirilor oficiale, se declara „destul de încrezător” că Londra nu va părăsi UE.

A urmat votul de la finalul lunii iunie, când 51,9% dintre britanici au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană şi doar 48,1% pentru rămânerea în blocul comunitar. Concret, 17,4 milioane de persoane au spus LEAVE şi 16,1 de milioane au votat REMAIN.

Votul a fost urmat doar de demisia premierului britanic David Cameron. La nivelul Bruxellesului, nu a existat nicio asumare de responsabilitate şi nicio demisie.

Nici după votul britanicilor cele 27 de state care vor rămâne în UE nu au reuşit să găsească un ton comun. În timp ce Franţa a făcut presiuni puternice pentru o negociere dură a condiţiilor Brexitului, Germania a părut să tempereze jocul, îngrijorată de puternica prezenţa a industriei auto germane în insulă.

5. Criza refugiaţilor

Anul 2015 a marcat cel mai puternic flux migratoriu cu care s-a confruntat Uniunea Europeană după cel de-al Doilea Război Mondial.

Doar în Germania au ajuns oficial un milion de oameni, după semnalul de deschidere faţă de refugiaţi pe care l-a dat cancelarul Angela Merkel.

Reacţiile restului continentului nu au fost însă la fel de exuberante şi s-a ajuns rapid la construcţia de garduri ghimpate la graniţele dintre diferite ţări, după semnalul dat de Ungaria, dar adoptat şi de Austria. Garduri de sârmă ghimpată au apărut şi în nordul continentului, în Scandinavia.

Mii de oameni şi-au găsit moartea în Marea Mediterană, în încercarea de a ajunge din Turcia în Europa. Cifra exactă nu se cunoaşte. Curentele populiste din ţările occidentale au cunoscut un puternic avans în sondaje, după ce au pedalat pe problemele pe care le vor provoca migranţii şi au exacerbat temerile legate de pierderea identităţii europene.

În faţa nemulţumirii tot mai mari a europenilor, s-a ajuns la suspendarea parţială a funcţionării spaţiului Schengen.

De-abia în primăvara acestui an UE a reuşit să ajungă la un acord cu Turcia pentru a limita numărul migranţilor care ajung pe bătrânul continent, în schimbul unor concesii politice şi a unor ajutoare financiare.

Turcia a acuzat în repetate rânduri că Europa nu îşi respectă angajamentele - printre care şi ridicarea vizelor - dar a precizat că va continua să aplice prevederile acordului.

Sursa: hotnews.ro