07:40:24 18.05.2025
Stiri

„Turiștii lui Putin” au încercat să DOBOARE un avion ucrainean. Turcinov ordonă reluarea operaţiunilor ANTITERORISTE

Știri 23.04.2014 10:09 Vizualizări932
„Turiștii lui Putin” au încercat să DOBOARE un avion ucrainean. Turcinov ordonă reluarea operaţiunilor ANTITERORISTE

Preşedintele Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a ordonat, marţi, reluarea operaţiunilor „antiteroriste" în regiunile separatiste estice. Un avion militar ucrainean a fost atins de proiectile de artilerie lansate de miliţiile separatiste proruse, anunţă autorităţile de la Kiev, precizând că aeronava a reuşit să aterizeze în siguranţă.

Procuratura Generală a Ucrainei a calificat drept „act terorist" atacul cu proiectile de artilerie, lansat marţi de miliţiile separatiste proruse împotriva unui avion militar ucrainean, în oraşul Slaviansk, relatează agenţia UNIAN, citată de Mediafax.

„Procuratura a deschis o anchetă pentru tentativă de act terorist în cazul avionului atins de proiectile în regiunea Doneţk", a anunţat procuratura într-un comunicat, subliniind că incidentul va fi anchetat de către Serviciile speciale ucrainene (SBU).

„Am ordonat serviciilor de securitate reluarea operaţiunilor antiteroriste, în scopul apărării cetăţenilor ucraineni care trăiesc în estul ţării", a declarat Turcinov.

Preşedintele interimar a dat acest ordin după descoperirea a două cadavre care prezentau semne de acte de tortură. Unul dintre cadavre pare a fi al unui oficial local din cadrul partidului prooccidental „Batkivşcina”, condus de Iulia Timoşenko. Conform presei ucrainene, este vorba de Vladimir Ribak, găsit mort în apropierea oraşului Slaviansk.

„Teroriştii care au luat ostatică întreaga regiune Doneţk au mers prea departe", a avertizat Turcinov.

Incidentul a avut loc în timp ce avionul militar de recunoaştere era deasupra oraşului Slaviansk, unde sunt numeroşi insurgenţi proruşi.

„Indivizi rămaşi neidentificaţi au deschis focul spre un avion de tip AN-30, aparţinând Forţelor Aeriene ucrainene, care efectua un zbor de observare deasupra oraşului Slaviansk. Avionul a fost atins de mai multe proiectile, dar a aterizat fără probleme", a comunicat Ministerul ucrainean al Apărării.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte