Stiri

Țurcan de la CC cheamă jurnaliștii să le spună de ce i-a raportat lui Dodon cum au votat colegii săi în privința legii aprobate de Guvern prin asumare de răspundere, declarată neconstituțională

Politică 14.04.2020 10:37 Vizualizări2111
Țurcan de la CC cheamă jurnaliștii să le spună de ce i-a raportat lui Dodon cum au votat colegii săi în privința legii aprobate de Guvern prin asumare de răspundere, declarată neconstituțională

Președintele Curții Constituționale (CC), Vladimir Țurcan, va organiza astăzi după-amiază o conferință de presă pentru a vorbi despre „diferitele interpretări, comentarii și opinii apărute recent în spațiul mediatic și în societate vizavi de convorbirea telefonică dintre președintele Republicii Moldova și președintele Curții Constituționale, care a avut loc pe 9 aprilie 2020”.

De asemenea, Țurcan vrea să repete motivele abținerii de la participarea la ședința de ieri a Înaltei Curți,
când legea pentru care Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului a fost declarată neconstituțională, aceasta fiind adoptată cu încălcarea procedurii constituționale de angajare a răspunderii Guvernului.

„Ținând cont de starea excepțională în care ne aflăm, provocată de maladia COVID-19 și de recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale, rugăm ca toți reprezentanții mass-media care vor participa la briefing să poarte măști”, se arată într-un comunicat al CC.

Menționăm că Igor Dodon a declarat, pe 10 aprilie curent, că a vorbit la telefon cu Vladimir Țurcan, care i-a spus că, în opinia sa, legea respectivă trebuie să rămână în vigoare și i-a raportat cum au votat colegii săi judecători de la CC, atunci când documentul a fost suspendat până la examinarea cauzei în fond.

„Eu recunosc că ieri (pe 9 aprilie - n.r.) i-am sunat domnului Vladimir Țurcan să-l întreb ce s-a întâmplat. Înțeleg că patru membri ai CC au votat pentru suspendarea asumării de răspundere. Domnul Țurcan a votat împotrivă și are o opinie separată. El crede că legile trebuie să intre în vigoare. Curtea ar putea să suspende câteva articole, dar nu legile în întregime”, a afirmat Dodon săptămâna trecută.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 565 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri