Trump primește o LOVITURĂ înainte de preluarea mandatului: Un om cheie l-a părăsit după două zile
1884
sursa: google.ro Numit joi viitor director de comunicare al preşedintelui Donald Trump, Jason Miller a anunţat, două zile mai târziu, că renunţă la această funcţie, dorind să consacre mai mult timp familiei sale, transmite AFP.
„După ce am petrecut săptămâna cu familia, cea mai lungă perioadă în compania lor din martie 2015, este clar că ei trebuie să fie prima mea prioritate în acest moment”, a indicat Jason Miller, 41 de ani, într-un comunicat publicat sâmbătă.
El a amintit că soţia sa urmează să dea naştere în curând celui de-al doilea lor copil.
„Nu este momentul potrivit pentru a începe o muncă atât de solicitantă precum cea de director de comunicare al Casei Albe”, a adăugat Miller.
Sean Spicer - unul dintre actualii purtători de cuvânt ai miliardarului - este cel care îşi va asuma atribuţiile directorului de comunicare, a precizat el. Spicer a fost numit joi purtător de cuvânt al Casei Albe, în administraţia ce îşi va începe mandatul pe 20 ianuarie.
Înainte de a se alătura campaniei Trump în timpul verii, Jason Miller îl consiliase pe unul dintre concurenţii omului de afaceri în alegerile primare republicane, Ted Cruz.
Sursa: stiripesurse.ro
14.01.2019
20:16
3292
Trump AMENINȚĂ Turcia că o va ruina economic dacă îi va ataca pe kurzii din Siria. Ce a răspuns Ankara
26.12.2018
10:05
2579
Erdogan doreşte URGENT o întâlnire oficială cu Vladimir Putin/ Când l-a invitat pe Donald Trump în Turcia
28.11.2018
14:38
2223
Donald Trump ar putea ANULA întâlnirea cu Vladimir Putin de la Summitul G20, în urma conflictului cu Ucraina
08.11.2018
08:02
2561
Donald Trump, îngerul și demonul Americii, sărbătorește „succesul” electoral
30.10.2018
09:30
2523
Bărbatul care a ucis 11 persoane la o sinagogă din Pittsburgh și-a anunțat atacul pe internet
25.10.2018
19:01
2453
New York Times // Trump pregătește o lovitură împotriva transsexualilor: Sexul unei persoane este determinat DOAR de „elemente biologice clare și obiective”
19.10.2018
13:19
2944
Au ce învăța de la Harry și Meghan! Trump, Melania și o umbrelă. Președintele american și-a arătat adevărata față
04.10.2018
10:02
2284
Reacție ironică a lui Trump după ancheta NYTimes care îl acuză de evaziune fiscală
03.10.2018
08:02
2534
Coreea de Nord refuză categoric oferta de pace a SUA: „Sfârșitul războiului nu este un cadou”
27.09.2018
08:03
2230
Trump acuză China de amestec în alegerile generale din noiembrie, din SUA
26.09.2018
08:02
2556
VIDEO // Liderii lumii au râs de Trump la ONU. Reacția președintelui SUA
25.09.2018
15:40
3707
OFICIAL // Putin i-a propus lui Trump împărțirea lumii în sfere de influență
30.03.2026
12:04
0
ULTIMA ORĂ // Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
196
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
250
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
244
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
576
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
338
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
245
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
30.03.2026
09:15
399
VIDEO // Descinderi „fulger” la o companie de închirieri auto din Chișinău. Schemă de evaziune și spălare de bani de milioane
30.03.2026
08:40
404
Horoscopul zilei 30.03.2026
30.03.2026
07:03
429
Proiect STRATEGIC pentru transportul feroviar: Tronsonul Chișinău – Ungheni va fi electrificare și va permite viteze de 140 km/h
29.03.2026
21:01
608
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
29.03.2026
18:38
817
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
29.03.2026
08:20
826
Horoscopul zilei 29.03.2026
964
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
985
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
909
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
1067
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
922
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
1030
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
1073
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
954
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
994
Horoscopul zilei 28.03.2026
1119
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1210
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
1046
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
1141
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














