Trump a vrut să-l asasineze pe președintele Siriei, în aprilie 2017. Cum a fost oprit
2692
sursa: google.ro Donald Trump a vrut să-l asasineze pe Bashar al-Assad, după atacul chimic din aprilie 2017, atribuit președintelui Siriei. Dezvăluirea apare într-o nouă carte a legendarului jurnalist de investigaţie Bob Woodward: „Fear: Trump in the White House”, ce urmează să fie lansată pe 11 septembrie.
Consilieri apropiaţi ai preşedintelui american Donald Trump ar fi luat măsuri ieşite din comun la Casa Albă într-o încercare de a opri ceea ce ei califică drept „impulsuri periculoase” ale şefului lor, mergând până la a face să dispară sau a-i ascunde documente pentru ca el să nu le semneze, potrivit unui nou volum apărut sub semnătura legendarului jurnalist de investigaţie Bob Woodward.
Conform dovezilor adunate de Bob Woodward, după atacul chimic din 2017 atribuit regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Trump l-a chemat la el pe generalul Mattis şi i-a spus că ar dori să-l asasineze pe Al-Assad.
„Să-l omorâm! Haideţi! Îi distrugem şi îi batem!”, ar fi declarat el.
Mattis s-ar fi întors către un consilier şi ar fi spus: „Nu vom face nimic în această privinţă. Vom fi mult mai măsuraţi!”
Potrivit aceleiași cărți, ministrul apărării James Mattis a afirmat că preşedintele american se comportă ca un „elev de clasa a cincea sau a şasea”, iar șeful de cabinet de la Casa Albă, John Kelly, îl descrie pe Trump ca pe un „idiot” şi „dezechilibrat”.
Şi John Dowd, fostul avocat al lui Donald Trump, îl descrie ca pe un „mincinos nenorocit”, afirmând că Trump ar ajunge în „salopeta portocalie” (în care sunt îmbrăcaţi deţinuţii - n.r.) dacă el ar depune mărturie în faţa procurorului special Robert Mueller.
Sursa: agerpres.ro
30.01.2019
17:40
2826
GENEROZITATE // Starul Pink Floyd - misiuni de salvare a copiilor din zonele de conflict
14.01.2019
20:16
3284
Trump AMENINȚĂ Turcia că o va ruina economic dacă îi va ataca pe kurzii din Siria. Ce a răspuns Ankara
26.12.2018
10:05
2572
Erdogan doreşte URGENT o întâlnire oficială cu Vladimir Putin/ Când l-a invitat pe Donald Trump în Turcia
28.11.2018
14:38
2216
Donald Trump ar putea ANULA întâlnirea cu Vladimir Putin de la Summitul G20, în urma conflictului cu Ucraina
08.11.2018
08:02
2548
Donald Trump, îngerul și demonul Americii, sărbătorește „succesul” electoral
30.10.2018
09:30
2510
Bărbatul care a ucis 11 persoane la o sinagogă din Pittsburgh și-a anunțat atacul pe internet
25.10.2018
19:01
2443
New York Times // Trump pregătește o lovitură împotriva transsexualilor: Sexul unei persoane este determinat DOAR de „elemente biologice clare și obiective”
19.10.2018
13:19
2933
Au ce învăța de la Harry și Meghan! Trump, Melania și o umbrelă. Președintele american și-a arătat adevărata față
04.10.2018
10:02
2275
Reacție ironică a lui Trump după ancheta NYTimes care îl acuză de evaziune fiscală
03.10.2018
08:02
2521
Coreea de Nord refuză categoric oferta de pace a SUA: „Sfârșitul războiului nu este un cadou”
01.10.2018
10:20
2268
Rusia anunță câți militari a pierdut în războiul din Siria
27.09.2018
08:03
2222
Trump acuză China de amestec în alegerile generale din noiembrie, din SUA
18.03.2026
18:17
29
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
37
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
73
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
90
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
291
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
422
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
369
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
420
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
381
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
406
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
399
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
572
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
388
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
461
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
428
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
502
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
414
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
18.03.2026
10:48
484
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
519
AUDIO // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
18.03.2026
09:26
516
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
492
Horoscopul zilei 18.03.2026
595
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
17.03.2026
23:51
674
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
17.03.2026
21:10
660
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
665
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














