Trei variante de final, filmate pentru noul film dim seria „James Bond”. Când va avea loc LANSAREA peliculei
3013
Trei scene care urmează linii narative distincte au fost filmate pentru finalul "No time to die", viitorul lungmetraj din seria "James Bond", cu scopul de a se evita scurgerea de informaţii, actorul Daniel Craig neştiind care dintre ele va fi folosită la montaj, potrivit Daily Mail, transmite gandul.info.
Regizorul peliculei, Cary Joji Fukunaga, este singurul ce cunoaşte ce deznodământ dintre cele trei filmate va fi folosit în montajul final.
"Toţi suntem în ceaţă, secretul este foarte bine păstrat", a declarat o sursă pentru publicaţia britanică The Mirror.
Cu toate acestea, una dintre cele trei linii narative de încheiere îl prezintă pe spionul Bond părăsind serviciile secrete, în favoarea "unei vieţi liniştite în Jamaica".
În ultimele luni, producătorii peliculei s-au confruntat cu mai multe probleme. Actorul Daniel Craig, ce îl interpretează pe James Bond, s-a rănit la un picior şi a fost operat, iar o cameră video a fost descoperită în toaleta femeilor de pe platourile de filmare. De asemenea, regizorul a fost acuzat că amână filmările pentru a se juca pe calculator, lucru pe care l-a negat.
Totodată, în luna octombrie, echipa de producţie a peliculei "No Time to Die" a stârnit panică şi a declanşat o alarmă în aeroportul militar Brize Norton din Marea Britanie, după ce o dubă folosită la filmări a fost uitată pe platou.
Următorul film din seria "James Bond" va fi lansat pe 8 aprilie 2020.
Precedentele două pelicule au fost regizate de Sam Mendes şi au avut cele mai mari încasări din toată franciza: "Skyfall" a generat 1,1 miliarde de dolari la nivel global, iar "Spectre" - 880,7 milioane de dolari.
În "Spectre", actorul britanic Daniel Craig a interpretat pentru a patra oară rolul agentului 007, după ce a jucat anterior în filmele "Casino Royale" (2006), "Quantum of Solace/007: Partea lui de consolare" (2008) şi "Skyfall/007: Coordonata Skyfall" (2012).
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
22.08.2026
08:47
22.08.2026
07:40
22.08.2026
07:24
22.08.2026
04:01
22.08.2026
01:40
22.08.2026
01:16
22.08.2026
01:09
22.08.2026
00:25
21.08.2026
23:40
21.08.2026
23:29
21.08.2026
22:03
21.08.2026
19:57
21.08.2026
19:11
21.08.2026
18:24
21.08.2026
17:59
21.08.2026
17:53
21.08.2026
17:44
21.08.2026
17:17
21.08.2026
17:00
21.08.2026
16:39
21.08.2026
16:37
21.08.2026
16:29
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
NYT: Putin ar viza „prăbuşirea din interior” a NATO şi UE, cu Republica Moldova următoarea ţintă după Ucraina
















