Trei candidați care se vor deputați de Hâncești, ÎNREGISTRAȚI în cursa electorală: Cine ar putea fi primul în buletinele de vot
2084
Autoritățile electorale au înregistrat până acum trei candidați la funcția de deputat în circumscripția uninominală nr.38, Hâncești.
Este vorba de Ion Mereuță, care candidează din partea Partidului Democrat, Ștefan Gațcan - din partea Partidului Socialiștilor, și Olesea Stamate - din partea Partidului Acțiune și Solidaritate.

Potrivit declarației de avere publicate pe pagina Comisiei Electorale Centrale, familia lui Ion Mereuță a avut în 2018 și 2019 un venit total de aproape 880 de mii de lei, grosul banilor fiind adus acasă de capul familiei. Ion Mereuță a avut un salariu de peste 313 mii de lei din funcția de șef al Oficiului Teritorial Hâncești al Cancelariei de Stat, o pensie de peste 156 de mii de lei, a mai primit aproape 110 mii de lei de la Consiliul raional Hâncești și alte 230 de mii de lei din vânzarea unor bunuri, dar și o indemnizație de peste 43,5 mii de lei la eliberarea din funcție.
Familia Mereuță deține trei terenuri, o casă de 246 de metri pătrați, un garaj, două mașini etc.
Ștefan Gațcan care se luptă pentru un mandat de deputat din partea socialiștilor a avut în ultimii doi ani venituri de circa 300 de mii de lei de la o clinică privată și alte aproape 57 de mii de lei de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Gațcan are două terenuri și două apartamente de 90 și, respectiv, 73,5 metri pătrați, cumpărate prin ipotecă, în 2014, cu 1,7 milioane de lei, sumă contractată de la o bancă în același an și pe care trebuie s-o întoarcă până în 2024.
De asemenea, Gațcan conduce un „Volkswagen” din 2010, cumpărat în 2018 cu 200 de mii de lei.
CITIȚI și Candidatul propus de PPDA în circumscripția din Hâncești REFUZĂ să participe în cursa electorală: Voia susținerea PAS și a încă cel puțin două partide unioniste, lucru care nu s-a întâmplat
Olesea Stamate arată în venit pentru ultimii doi ani de peste 3,681 de milioane de lei, peste 3,25 de milioane fiind câștigate de soțul fostei ministre de la compania „Ericson”.
Candidata PAS a câștigat peste 77 de mii de lei din funcția de ministru și aproape 347 de mii de lei de la un ONG. Soții Stamate au două terenuri agricole, un apartament de 70 de metri pătrați și o casă de 329 de metri pătrați în folosință.
Olesea Stamati și-a cumpărat în 2019 un „Porsche” cu un milion de lei.
Amintim că intenția de a candida în circumscripția uninominală nr.38 din Hâncești și-au mai anunțat Vlad Țurcanu din partea Partidului Unității Naționale, Dorin Chirtoacă din partea Mișcării Politice Unirea, Vitalie Balinschi de la Partidul „ȘOR”, Anatolie Postolachi de la Partidului Liberal Democrat din Moldova și Grigore Cobzac - independent.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
03.11.2026
12:32
03.11.2026
12:23
03.11.2026
12:17
03.11.2026
11:58
03.11.2026
11:51
03.11.2026
10:45
03.11.2026
10:44
03.11.2026
10:42
03.11.2026
10:29
03.11.2026
10:10
03.11.2026
10:02
03.11.2026
09:54
03.11.2026
06:42
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















