Traversare mai RAPIDĂ a frontierei: Transportatorii își vor putea programa din timp trecerea peste graniță
1616
Transportatorii de mărfuri își vor putea rezerva din timp momentul traversării frontierei de stat.
Serviciul Vamal demarează proiectul de implementare a sistemului de programare a trecerii frontierei de către autocamioane, iar principiul de funcționare a acestuia va fi similar celui aplicat în mai multe state europene.
Programările respective vor reduce substanțial aglomerările și va fluidiza traficul. Aplicația va putea fi accesată prin intermediul tuturor dispozitivelor electronice disponibile, cum ar fi calculator, tabletă sau telefon mobil.
Componenta soft utilizată în cadrul sistemului va fi dezvoltată și implementată cu sprijinul financiar al Programului USAID Reforme Structurale în Moldova. Un Memorandum de Înțelegere în acest sens a fost semnat pe 6 iunie de către directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, și cel al Programului USAID, Douglas Muir.
Potrivit înțelegerilor, la prima etapă sistemul ar urma să fie implementat, în regim de testare, la postul vamal „Sculeni”, care actualmente înregistrează unele dintre cele mai mari valori de trafic.
„Sistemul de programare a trecerii frontierei și-a demonstrat eficiența în mai multe state limitrofe ale UE – Estonia, Finlanda, Lituania. De aceea, suntem foarte bucuroși că putem contribui la dezvoltarea lui și în Republica Moldova. Aceasta va contribui la predictibilitatea și transparența procedurilor, dar și va genera economii pentru antreprenorii care desfășoară activități economice externe. Totodată, acesta este un instrument major în procesul de facilitare a comerțului dintre Moldova și Uniunea Europeană”, susține directorul Programului USAID, Douglas Muir.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















