Transnistria, o temniță

Pe scurt // „Fotografia acestui tânăr arată ce face regimul din Transnistria cu noi – ne desfigurează...”

Un stat nerecunoscut de nimeni. O țară care nu există. La marginea estică a Europei. Acolo unde nu ai voie, ca străin, să stai mai mult de 10 ore, iar băștinașii trebuie să lupte, în modul cel mai direct, pentru dreptul lor firesc de a vorbi în limba română. Unora ar putea să li se pară o imagine suprarealistă, de poveste, dar când ești acolo e o realitate. O realitate surprinsă în expoziția de fotografie „Transnistria – temnița limbii române”, vernisată la Biblioteca Națională.

Transnistria și Coreea de Nord, siameze?

Octavian Bâlea, autorul fotografiilor expuse, este originar din România și trăiește de mai mulți ani în Finlanda. Este un aprig luptător pentru multiculturalism, pentru că, în opinia lui, nu poți să construiești o societate făcând abstracție de istoria acelei societăți și fără să respecți drepturile minorităților care o compun. În caz contrar, „e ca și cum ți-ai da singur cu ciocanul în cap”. Trăind într-o țară în care drepturile minorităților sunt ultrarespectate, dovadă fiind cea de-a doua limbă oficială – suedeza, chiar dacă în Finlanda nu există decât două procente de populație suedeză, subiecte legate de încălcarea drepturilor omului, de tot felul de injustiții sociale și regimuri opresive i-au reținut dintotdeauna atenția.

Alături de Coreea de Nord care l-a fascinat, „pentru că n-a înțeles cum e posibil un asemenea regim, într-o asemenea țară...; care a fost motivul care a pornit toată nebunia de acolo și cum de nu încetează, nu se răscoală nimeni”, Transnistria i-a trezit interesul printr-o serie de fotografii găsite pe net, cu tancuri pe stradă, cu paradele ei de independență...

„Pentru limbă îți pui în pericol viața”

În contextul orașului cu atmosfera lui opresivă, cu clădiri sovietice, cu simbolurile secerii și ciocanului peste tot, cu tancuri lângă biserici, cu slogane și milițieni pe străzi, chipurile profesorilor și elevilor din cele câteva instituții de învățământ cu predare în limba română se înfățișează cu atât mai dramatic.

Ion Iovcev, directorul Liceului român „Lucian Blaga” din Tiraspol, când a văzut prima dată fotografiile realizate de Octavian Bâlea, a rămas dezorientat: „Figurile noastre erau cu totul desfigurate...”. „După aceea am înțeles ce reprezintă fotografia acestui tânăr. Fotografia acestui tânăr arată ce face regimul din Transnistria cu noi, inclusiv în privința limbii, pe care o numesc „moldovenească”. Cu cât e mai desfigurată, cu cât mai multe rusisme are, cu cât e vorbită mai prost, cu atât e mai „moldovenească”. Așa vor ei să fie moldovenii din Transnistria. Mai puțin să vorbească, mai puțin să gândească, mai puțin să înțeleagă. Eu pentru prima dată aud că o limbă poate să fie întemnițată. Pentru limbă trebuie să lupți, pentru limbă îți pui în pericol viața, în înțelesul deplin al cuvântului.”

Obstacole și supraveghere

Fotograful Octavian Bâlea povestește despre scurtele sale vizite în Transnistria, din perspectiva senzației pe care a avut-o de întoarcere în timp, în Uniunea Sovietică. „Având KGB-ul și Sovietul Suprem încă funcțional, soldați peste tot, cazărmi ale rușilor care te așteaptă la fiecare colț de stradă, e pur și simplu fabulos. Într-o țară normală nu vezi așa ceva. Numai din punctul de vedere al faptului că le vezi pe stradă te gândești că ești într-o nesiguranță. Iar ei sunt acolo să te apere. De cine?”

În 2010, fotograful a avut o încercare de a intra pe teritoriul Transnistriei, fiindu-i interzis fără motiv accesul. Apoi au urmat mai multe șederi de scurtă durată în Doroțcaia, Tighina, Râbnița, Grigoriopol, până a adunat material fotografic suficient, în condițiile în care trebuia să țină cont de legislația transnistreană conform căreia, o vizită nu trebuie să depășească 10 ore. Unul din lucrurile ciudate care se întâmplă acolo, în opinia lui Octavian, este faptul că ești urmărit din umbră. Cu atât mai mult cu cât în accepția forțelor de ordine de acolo, fotografia nu este văzută ca o artă, ci ca o formă de ilustrare și de spionaj. „Era un tip pe bicicletă care încerca să pară turist, tot plimbându-se prin jurul nostru și fotografiind întotdeauna în direcția mea.”

Campania „Salvați școlile din Transnistria”

„Mulți români cred că nu mai există limbă română în Transnistria, că autoritățile au ras-o toată. E și propaganda regimului, care e foarte activă”, crede Octavian Bâlea. Tinerii de acolo, care merg în cele opt școli cu predare în limba română, sunt prin definiție patrioți, chiar dacă imediat ce trec de poarta școlii trec la limba rusă, întrucât „nu e bine să vorbești româna pe stradă”. „Rușii au nevoie de un cotlon unde să-și facă mizeriile: traficul ilegal de arme și altele. De asta nu sunt interesați nici să anexeze Transnistria, dar nici să o lase în pace. E aceeași situație ca a americanilor în raport cu Filipinele”, a concluzionat Octavian.

Expoziția „Transnistria – temnița limbii române” și albumul omonim, care urmează să apară în scurt timp la Editura Institutului Cultural Român de la București, au dat startul campaniei inițiate de „Promo-LEX” și un portal de știri, „Salvați școlile din Transnistria”. Expoziția va fi deschisă până la sfârșitul lunii mai.