Toţi cetăţenii europeni primesc o veste DEVASTATOARE: „UE se DESTRAMĂ”!

Deceniile de pace şi prosperitate din anii '50 şi până în 2009, când a început criza datoriilor în Uniunea Europeană (UE), afişau o imagine simplă. Existau două blocuri coerente în timpul Războiului Rece, urmate de visul unei Europe unite, cu o monedă unică. În prezent, în timp ce UE primeşte lovitură după lovitură dinăuntru şi dinafară, istoria porneşte în direcţia inversă - către o complexitate paralizantă, ca şi cum ultima jumătate de secol a fost un simplu interregn înaintea revenirii la frică şi conflict, scrie Kaplan în acest „Eseu de sâmbătă" publicat în WSJ, intitulat „Noua hartă medievală a Europei".

Realitatea acestei noi situaţii abia acum este percepută de către Statele Unite. Europa - a cărei economie rivalizează cu cea americană, cea mai mare din lume - rămâne un atu şi un aliat, dar reprezintă totodată o problemă profundă. Întrebarea arzătoare este cum să fie gestionată această problemă.

Divizările din Europa erau vizibile de decenii, încă de pe când UE depunea eforturi să-şi extindă frontierele şi abordarea practică. Existau ţări dinăuntru UE şi dinafară; dinăuntrul zonei Schengen de liberă circulaţie şi din exterior; capabile să gestioneze rigoarea financiară din zona euro şi incapabile.

Însă rădăcinile adânci ale acestor diviziuni, în istoria şi geografia continentului, sunt mai puţin cunoscute. Nucleul puternic al Europei moderne se suprapune în mare măsură Imperiului carolingian, fondat de Carol cel Mare în secolul al IX-lea. El a condus, ca prim-împărat roman sfânt, un teritoriu de la Marea Nordului şi până în Ţările de Jos, care se întindea până la Frankfurt, Paris, Milano. Verii mai slabi ai acestei Europe ocupau malul Mediteranei, din Peninsula Iberică şi sudul Italiei şi până în Balcanii mai puţin dezvoltaţi, moştenitorii tradiţiilor bizantine şi otomane.

După al Doilea Război Mondial, această divizare a dispărut, din cauza relativei izolări a Europei de „străinătatea apropiată", adică de Africa de Nord şi Eurasia care, timp de secole, au făcut atât de mult pentru a modela caracterul distinctiv al periferiei continentului. În prezent, această geografie nu mai poate fi ignorată, în contextul în care diverse regiuni din Europa adoptă varii atitudini faţă de ameninţările reprezentate de ambiţioasa Rusie a lui Vladimir Putin, valul de refugiaţi din Orientul Mijlociu şi atacurile teroriste.

Centralizarea impusă de decenii de UE şi birocraţia sa nereprezentativă nu au creat o Europă unitară. În schimb, au creat o reacţie adversă puternică pe întregul continent, potrivit căreia UE poate supravieţui numai dacă va determina cum să-şi consolideze legitimitatea înăuntrul naţiunilor care o compun.

Continuarea AICI