Tiraspolul REFUZĂ să-și retragă posturile ilegale de „grăniceri” din Zona de Securitate
2020
Așa-zisele autorități de la Tiraspol nu se arată dispusă să-și retragă structurilor militare de „grăniceri” instituite ilegal în Zona de Securitate.
La ședința Comisiei Unificate de Control (CUC), care a avut loc astăzi, Delegația Republicii Moldova a readus în atenție problema legată de activitatea acestor posturi ilegale.
„Prezența acestora în Zona de Securitate reprezintă o sfidare vădită a prevederilor Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, prin care părțile s-au obligat să retragă toate formațiunile militare ce nu fac parte din Forțele Mixte de Pacificare”, au declarat reprezentanții Chișinăului în CUC.
Propunerea Delegației moldovenești de a pune în agenda ședinței această problemă și de a obliga partea transnistreană să elimine posturile „grănicerești” a fost respinsă reprezentanții Tiraspolului.
În consecință, s-a decis că o discuție pe marginea acesteia va urma pe platforma întrevederilor la nivel de copreședinți ai Comisiei cu participarea a câte unui reprezentant din partea Misiunii OSCE și Ucrainei.
Următoarea ședință a CUC va avea loc pe 14 martie curent la Tighina.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















