Text pe site-ul unui partid din R. Moldova: „Deputaţii trădători din Moldova sunt decoraţi în CSI şi luaţi în derâdere în Europa”
1640
pcrm.md
Site-ul oficial al Partidului Comuniștilor publică un text zeflemitor la adresa a trei foști deputați comuniști, actuali membri ai coaliției majoritare, care au fost decorați recent la Sankt Petersburg, Rusia.
Vicepreședintele Parlamentului, Vladimir Vitiuc a primit la şedinţa Adunării Interparlamentare a Comunităţii Statelor Independente de la preşedintele Consiliului respectivei organizaţii, Valentina Matvienko, „Ordinul Comunităţii” „pentru contribuţia remarcabilă în consolidarea relaţiilor dintre statele şi popoarele CSI”.
„Ce fel de contribuţie a adus în această cauză nobilă cel mai taciturn dintre actualii vicespicheri ai Parlamentului, doamna Matvienko ştie mai bine decât noi. Mai bine zis, aude mai bine, deoarece nimic altceva decât nişte cuvântări banale, rostite cu diferite ocazii, despre activitatea practică a lui Vladimir Vitiuc în această Adunare Interparlamentară a Comunităţii Statelor Independente autorul acestor rânduri nu a găsit nimic în Internet. Chiar şi însăşi Valentina Matvienko, în discursul său la această şedinţă, a 44-a, nu a pomenit nici măcar numele respectivului”, se arată în text.
„Şi alţi deputaţi trădători din componenţa delegaţiei moldoveneşti şi-au primit doza cuvenită de premii. Lui Anatolie Zagorodnâi i s-a înmânat o diplomă de onoare, iar pe pieptul Violetei Ivanov, care în AI a CSI conduce comisia pentru ecologie, de asemenea a apărut „Ordinul Comunităţii”. Şi asta face mult mai mult decât butoiaşul de dulceaţă şi coşul cu copturi pe care l-a primit pentru trădarea sa Băieţandrul cel Rău. Între timp, scandalul în care este implicată fiica proaspetei decorate, Margareta, ia noi turnuri şi a trecut nu doar peste hotarele Moldovei, dar şi ale aceleiaşi CSI, unde mama dumneaei are grijă de ecologie. Regretabil faptul că, în afară de curăţenia mediului înconjurător, dumneaei nu are grijă şi de curăţenia morală”, se face haz pe site-ul comuniștilor.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















