Tatuajul în R. Moldova - trend, moft sau tratament?
7097
Semn permanent // Fie că a fost făcut din plăcere, necesitate, obligație sau curiozitate, tatuajul prinde teren în R. Moldova
De la floricele, steluțe și mesaje mici, la dragoni, șerpi, lupi sau vulturi, specialiștii spun că tatuajele sunt rezultatul unei stări emoționale care vine din interiorul fiecăruia. În Antichitate, popoarele primitive foloseau tatuajul pentru a se proteja de forţele malefice sau, pur şi simplu, din dorinţa de înfrumuseţare. Istoria notează că cei care au răspândit tatuajul au fost egiptenii.
Șapte tatuaje
Tatuajul este un desen sau un semn permanent care se face cu ajutorul unor pigmenţi introduşi în straturile superficiale ale pielii. Dinu Colciu are 34 de ani şi a lucrat mai mulţi ani într-un salon de tatuaje din România, iar de puțin timp şi-a deschis propriul salon la Chişinău.
Dinu a fost mereu pasionat de artă. Primul tatuaj și l-a făcut singur, la vârsta de 23 de ani. A studiat opt ani arta plastică, apoi individual a cercetat dermatologia. Pasiunea și curiozitatea pentru tatuaje le-a transformat într-o meserie. „Primul tatuaj l-am făcut pe coapsă. Era un loc comod și accesibil. Era o curiozitate pentru mine, apoi au urmat și restul tatuajelor. Fiecare în parte semnifică ceva, un eveniment din viața mea, pe care am vrut să mi-l amintesc cu drag”, mărturisește Dinu, care acum are șapte tatuaje.
O decizie importantă
Dinu Colciu ne spune că tatuajul trebuie făcut doar atunci când persoana este sigură că îl vrea. Această alegere lasă o amprentă pentru toată viața și nu trebuie făcută în grabă, la nervi sau din obligație. Este foarte important ca spațiul în care se va face tatuajul să fie curat și luminos, să se utilizeze instrumente profesioniste, iar specialistul să lucreze cu echipament corespunzător. Tatuajele pot fi aplicate pentru diferite categorii de vârstă, dar nu se recomandă minorilor. „Pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, procedura se face doar în prezența unui părinte. De asemenea, înainte de tatuare, fiecare client poartă o discuție cu specialistul, unde se alege desenul, nuanța, zona potrivită. Nu recomand tatuajele pentru minori. Consider că este un pas hotărâtor în viață, pe unii îi poate afecta pe viitor”, spune specialistul.
Igienă și profesionalism
Anastasia Balaban are 22 de ani și a ales să-și facă un tatuaj cu o zi înainte de a împlini 22 de ani. „Am ales încheietura mâinii, iar tatuajul este alb, pentru a-l vedea doar eu. Îmi oferă încredere și curaj. De multe ori când mi-e greu, mă uit la el și mă simt mai bine. Mai vreau unul, voi alege încă un mesaj, sau voi opta pentru o maimuțică”, spune tânăra. Tatuajul ei este un mesaj în limba engleză, care se traduce „fii tare”.
Dinu Clociu afirmă că tatuajul nu dăunează pielii, dacă este făcut în condiții igienice. „Cerneala este aplicată în primele două straturi ale pielii, fapt ce nu dăunează pentru organism. Acul nu trebuie să ajungă în mușchi, iar soluțiile din culori trebuie să fie din substanțe anorganice, testate dermatologic”, ne explică el. Potrivit lui Dinu, cele mai sensibile zone sunt burta, gâtul, coastele, zona de după ureche, încheietura mâinii. El nu recomandă tatuajele în zona intimă. În opinia sa, tatuajul este o artă și un accesoriu pentru un loc vizibil. „Eu nu fac tatuaje în zonele intime. Cele mai solicitate zone sunt brațele, picioarele și spatele. În vogă sunt inscripțiile, diferite nume, mesaje”, mai spune el.
Tatuaj la 83 de ani
Dinu Colciu are o experiență de muncă de 14 ani. Cel mai mare tatuaj din practica sa l-a făcut pentru un domn trecut de vârsta de 50 de ani. Acesta a optat pentru un dragon ce-i acoperea tot spatele, iar coada continua până la glezna unui picior. Unul dintre cele mai impresionante cazuri a fost când a tatuat un bătrân de 83 de ani. „Am avut un caz cu un bărbat de 83 de ani, care și-a regăsit un fecior ce nu l-a văzut de foarte mult timp. Pentru a-și marca fericirea, au venit împreună și au solicitat câte un tatuaj pe spate. Acesta reprezenta o barză, care avea în cioc o broască ce o strângea de gât, iar alături era scris un mesaj de genul: Niciodată să nu te lași învins”, povestește specialistul. Totodată, sunt multe persoane care își fac tatuaje pentru a acoperi o cicatrice sau o imperfecțiune de pe corp. În același timp, maestrul nu recomandă procedurile de înlăturare a tatuajelor. „Tatuajele sunt pe viață, din această cauză eu recomand tuturor să se gândească bine înainte de a se tatua. Nu este adevărat că ele se înlătură, în acel loc rămâne o cicatrice urâtă și pronunțată, de o nuanță albăstruie. Cel mai bine, ori faci un tatuaj, ori nu-l faci”, explică el.
Aurelia Balan-Cojocaru, doctor în psihologie:
„În urma fiecărui fapt uman se ascunde un factor psihologic. Mulți dintre cei care își fac tatuaje încearcă să-și învingă anumite frici interioare. Fie că sunt conștienți sau nu de asta. Un alt motiv ar fi ieșirea din anonimat, acordarea unei doze de încredere în sine, fie că este aplicat într-un loc vizibil sau nu. Sunt tatuaje cuminți, dar sunt și tatuaje mai dure. Poate fi vorba și de pasiunea pentru desen. Un alt motiv se referă la tatuajele identice, cei care aparțin unui trib, unui grup religios, unei companii. Acest tip de tatuaj este întâlnit și la persoanele care au fost în detenție. Contează foarte mult mediul social în care se află individul. De multe ori, dacă persoana nu este mulțumită de sine sau vrea să imortalizeze o anumită stare, încearcă să apeleze la anumite trucuri, cum sunt și tatuajele”.
Liliana Damaschin-Rughină, doctor în medicina generală:
Tatuajele nu sunt periculoase atâta timp cât se respectă toate regulile de igienă. Acul trebuie să fie de unică folosință, specialistul să poarte mănuși sterile, iar salonul să fie curat și bine amenajat. Zona trebuie dezinfectată cu soluție specială și, de asemenea, tatuajul să fie îngrijit și după ce a fost făcut. Contează foarte mult persoana care face tatuajul, aceasta să fie neapărat specialist în domeniu. E foarte important ca substanța aplicată să fie de calitate înaltă, testată dermatologic”.
22.01.2026
14:40
2388
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3442
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2656
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3148
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5583
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31595
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3138
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7113
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
6988
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6349
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
11.04.2026
00:53
356
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
392
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
473
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
496
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
615
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
478
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
451
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
603
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
533
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
486
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
785
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
602
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
700
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
718
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
703
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
678
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
887
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
893
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
839
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
742
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
682
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
786
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
850
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
902
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
801
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














