„Familia înseamnă tata, mama și copiii”. Cum își imaginează copiii din R. Moldova familia
Patruzeci de copii din toată republica au fost premiați astăzi în cadrul unui concurs la tema grijii în familie. Copiii au desenat modul în care își imaginează o familie grijulie. Participanții au vârstele între 9 și 18 ani și sunt din toate regiunile țării, inclusiv Transnistria și autonomia găgăuză. La concursul „Familia mea mă crește cu grijă” au participat, în total, 800 de copii. Cele mai bune 150 de lucrări au fost amenajate în cadrul unei expoziții inaugurate astăzi la Centrul pentru Copii și Tineret „Artico”.
Majoritatea desenelor ilustrează o familie ideală: mama, tata și unul sau doi copii. Aceasta este proiectată în natură, acasă sau în sânul familiei. Familia e surprinsă în desenele copiilor atunci când își oferă dragoste sau face diferite activități împreună. Ariana Cuiban este elevă la Liceul „Ginta Latină” din Chișinău și este una dintre câștigătoare. Fetița s-a ales cu un set de pictură, dar și cu rechizite de birou. „Eu am desenat o familie fericită, care își petrece timpul liber împreună și membrii ei au interese comune. Din păcate, la noi în societate deja nu se mai respectă acest lucru, iată de ce eu cred că se întâmplă atâtea lucruri rele. Eu vreau ca părinții să petreacă mai mult timp cu copiii lor. Sper ca oamenii care vor vedea desenul meu să se inspire din el, să își iubească mai mult copiii”, crede Ariana.
La eveniment a fost prezentă și Maia Sandu, ministrul Educației, dar și Liliana Palihovici, vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, și Nune Mangasaryan, reprezentatul UNICEF în Moldova. Ministrul a recunoscut că nu îi place să deseneze, iar în copilărie toate picturile i le făcea sora ei. „Acești copii au folosit desenul ca mod de exprimare, ca să ne spună nouă, adulților, ce înseamnă violența. Aceste desene arată că este evident că nu am făcut tot ce se poate pentru a asigura un mediu sigur pentru copii”, a recunoscut Maia Sandu. Ministrul a mai amintit că, în anul precedent, cele mai multe cazuri de violență au fost raportate de copii.
Precizăm că acest concurs a fost organizat anul trecut, în contextul unei campanii mai largi de promovare a educației fără de violență. Proiectul e desfășurat de Guvern, cu suportul UNICEF și al altor parteneri. Expoziția de fotografii va fi vernisată până pe 30 aprilie 2014. Până atunci, toți doritorii pot admira desenele copiilor la Centrul „Artico”.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania