Subvenţii din fonduri europene pentru cetățenii R. Moldova la achiziţionarea cazanelor pe biomasă
1715
Circa 150 de gospodării casnice, microîntreprinderi și întreprinderi mici ar putea beneficia de subvenții la achiziționarea cazanelor pe biomasă.
Proiectul UE-PNUD „Energie şi Biomasă” anunţă relansarea acestui program și urmează a fi acordate subvenţii în valoare de 1 300 şi 500 de euro unui număr de circa 150 de beneficiari, subvenţii asigurate din fonduri europene. Cererile pentru subvenţionare vor putea fi depuse începând cu 17 mai la Agenţia pentru Eficienţă Energetică, partener în realizarea programului.
Prima rundă de subvenţionare din cadrul etapei a doua a proiectului a fost lansată pe 10 august 2015, zi în care au fost depuse peste 300 de cereri de la gospodării casnice, precum şi microîntreprinderi, întreprinderi mici.
„Interesul sporit faţă de acest program demonstrează dorinţa oamenilor de a utiliza energia produsă în R. Moldova şi nu cea importată. Oamenii caută o sursă sigură de energie, biomasa fiind un răspuns la soluţia căutată”, spune managerul Proiectului Energie şi Biomasă, Victor Cotruţă.
Mărimea subvenţiei va fi de 1 300 şi 500 euro şi este stabilită în funcţie de parametrii tehnici ai cazanului selectat.
„În noua rundă a programului a fost redusă mărimea subvenţiei pentru cazanele pentru brichete (de la 700 la 500 de euro), cea pentru pelete rămânând neschimbată. Astfel promovăm utilizarea tehnologiilor cu randament mai sporit şi autonomie mai ridicată”, susţine Mihail Stratan, directorul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică (AEE).
Printre alte modificări ale Regulamentul de subvenţionare se numără şi obligativitatea beneficiarului de a instala cazanul într-un imobil dat în exploatare şi utilizat conform destinaţiei, precum şi fixarea termenului limită de 30 de zile pentru semnarea contractului cu AEE din data acceptării cererii de intenție.
Beneficiari ai Programului de subvenţionare pot fi persoanele fizice cu domiciliul în R. Moldova şi întreprinderile mici sau microîntreprinderile, rezidente ale R. Moldova. Ei trebuie să fie proprietari sau coproprietari ai imobilului sau întreprinderii în care se va instala cazanul pe biomasă, iar imobilul nu trebuie să fie racordat la sistemul centralizat de încălzire.
Pentru a beneficia de subvenţie urmează să să alegeţi cazanul produs sau asamblat în R. Moldova şi compania ce vă va oferi şi instala cazanui. Să depuneţi setul de documente la Agenţia pentru Eficienţă Energetică și să instalaţi cazanul în propria casă sau întreprindere şi să primiţi subvenţia.
Cazanele ce pot fi procurate în cadrul acestui program urmează a fi produse sau parțial asamblate în R. Moldova. Acestea pot fi achiziţionate de la companiile acreditate în program. Procesul de acreditare a este unul continuu şi este deschis tuturor companiilor ce produc sau asamblează cazane pe biomasă în R. Moldova.
În perioada aprilie 2012 – august 2015, peste o mie de familii şi microîntreprinderi au primit subvenţii în valoare de până la 1300 de euro, acordaţi din fonduri europene, pentru procurarea şi instalarea cazanelor pe biomasă.
Proiectul Energie şi Biomasă 2 este un proiect de trei ani realizat în 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane de euro, bani acordaţi de Uniunea Europeană, şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
07.09.2026
13:52
07.09.2026
13:23
07.09.2026
13:04
07.09.2026
12:28
07.09.2026
12:13
07.09.2026
12:02
07.09.2026
11:49
07.09.2026
11:25
07.09.2026
11:06
07.09.2026
10:55
07.09.2026
10:55
07.09.2026
10:49
07.09.2026
10:42
07.09.2026
10:34
07.09.2026
09:45
07.09.2026
09:44
07.09.2026
09:27
07.09.2026
09:17
07.09.2026
08:01
07.09.2026
06:45
07.09.2026
06:19
07.09.2026
06:02
07.09.2026
04:19
07.09.2026
02:09
07.09.2026
01:53
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
Horoscopul zilei 31.08.2026
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
















