Substanțe narcotice noi, apărute în R. Moldova. Sunt foarte PERICULOASE
4319
radioiasi.ro În ultima perioadă, în Republica Moldova se fac abuzuri grave de consum de substanţe noi întâlnite, care se întrebuinţează pe rol de narcotice și psihotrope, atenționează Ministerul Sănătății.
Pentru a combate oferta de droguri pe piața locală, experții au examinat minuţios aceste preparate, le-au expertizat în laboratoare specializate şi au constatat că 26 dintre ele sunt foarte periculoase.
Ministerul Sănătății propune Guvernului să introducă substanțele respective în lista celor supuse controlului statului.
Astfel, lista substanţelor narcotice urmează a fi completată cu 12 poziții, cea a substanțelor psihotrope – cu cinci poziții, în lista substanţelor stupefiante şi psihotrope utilizate în scopuri medicale vor fi adăugate trei substanțe noi, iar lista precursorilor va fi completată cu șase poziții.
„Această initiativă are ca scop protejarea sănătăţii publice şi combaterea traficului ilicit de substanţe narcotice şi psihotrope, or aflarea acestora în afara controlului statului constituie elementul alarmant în domeniu protejării valorilor sociale pe teritoriul ţării noastre”, explică Ministerul Sănătății.
Iată care sunt substanțele ce urmează a fi interzise în R. Moldova

07.04.2014
13:58
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României















