O grupare criminală care vindea substanțe narcotice a ajuns pe mâna poliției
2547
Sursa: trm.md
Trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani, toți membri ai unei grupări criminale din municipiul Chișinău, au ajuns pe mâna poliției. Aceștia au fost prinși în flagrant delict atunci când încercau să vândă trei sacoșe cu substanță asemănătoare cânepei.
Tinerii au fost judecați anterior pentru diferite infracțiuni. În lumea interlopă, aceștia erau recunoscuţi sub pseudonimele „Belca”, „Ahiles” şi „Malîi”. Aceștia au fost reținuți de ofițerii de investigații ai Inspectoratului de Poliţie Buiucani într-un parc din acest sector.
Masa vegetală depistată urma să fie vândută la preţul de 24 700 de lei. Tinerii au recunoscut că intenţionau să o vândă. Sacoşele au fost sigilate şi transmise în laborator pentru expertiză, iar suspecţii au fost escortaţi la inspectorat pentru audieri. Poliţiştii stabilesc în prezent originea drogurilor, precum şi dacă sunt și alte persoane implicate.
Dacă vor fi găsiți vinovați, membrii grupării riscă privațiune de libertate de la trei până la șapte ani. Pe acest caz a fost pornită urmărirea penală pentru circulația ilegală a substanțelor narcotice.
13.02.2016
11:20
12.12.2015
15:01
31.07.2015
11:46
24.06.2015
11:26
17.05.2015
14:40
15.05.2015
19:49
08.04.2015
12:14
13.08.2013
19:05
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României

















