SUA, ameninţate: Dacă îndrăzniţi să faceţi asta, vom declanşa ATACUL NUCLEAR
1474
Coreea de Nord va lansa un atac nuclear împotriva Statelor Unite dacă americanii vor încerca schimbarea regimului de la Phenian, a anunţat marţi agenţia de presă nord-coreeană KCNA, ca răspuns la remarcile recente din partea directorului CIA, relatează site-ul agenţiei Yonhap., citat de mediafax.ro.
În cadrul unui forum de săptămâna trecută, Mike Pompeo, directorul CIA, a făcut aluzie la posibilitatea unei schimbări a regimului nord-coreean, spunând că lucrul cel mai important pe care SUA îl pot face este "să separe capacitatea nucleară de persoanele care ar putea avea intenţie nucleară".
„În cazul în care SUA ar îndrăzni să arate chiar şi cel mai mic semnal de încercare de a elimina conducerea noastră supremă, vom efectua un atac nemilos în inima SUA, cu ajutorul puternicului nostru ciocan nuclear, întărit în timp. Remarcile lui Pompeo au întrecut orice limită şi este clar că scopul final al administraţiei Trump este schimbarea regimului", a declarat un purtătorul de cuvânt al ministrului nord-coreean de Externe, citat de agenţia KCNA.
Potrivit Coreei de Nord, declaraţiile directorului CIA reflectă "analfabetismul acestuia în privinţa Republicii Populare Democrate Coreene şi este o ilustrare explicită a incompetenţei comunităţii americane de informaţii".
„Dacă este ameninţată demnitatea supremă a ţării, Coreea de Nord trebuie să anihileze preventiv acele state şi entităţi implicate direct sau indirect, prin mobilizarea tuturor mijloacelor de atac, inclusiv a celor nucleare. Cei precum Pompeo vor experimenta cu amărăciune consecinţele catastrofale cauzate de faptul că au îndrăznit să-şi arate pumnii către conducerea supremă", a precizat oficialul nord-coreean, cu referire la liderul Kim Jong-Un.
Tensiunile din Peninsula Coreeană s-au intensificat după ce, la 4 iulie, regimul de la Phenian a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală, despre care experţii spun că ar avea capacitatea de a atinge Alaska sau alte părţi ale coastei de vest a SUA.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
05.09.2026
19:27
05.09.2026
19:21
05.09.2026
19:01
05.09.2026
16:54
05.09.2026
16:43
05.09.2026
16:24
05.09.2026
16:12
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Horoscopul zilei 30.08.2026
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova
















