Stoianoglo, după verdictul CtEDO în favoarea sa: „Dacă nu găsim o soluție amiabilă cu guvernarea actuală, vom depune toate eforturile pentru a încasa de la stat și prejudiciu moral, și prejudiciu material”
1986
Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo nu crede că mai poate reveni, în condițiile actuale, la conducerea Procuraturii Generale (PG), dar se arată sigur că va câștiga în instanță dosarul împotriva „acțiunilor abuzive” ale președintei Maia Sandu prin care a fost demis din această funcție.
Declarațiile au fost făcute astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, susținute la câteva ore după publicarea deciziei Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO), care a constatat că lui Alexandr Stoianoglo i-a fost violat dreptul de a contesta decizia Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din 5 octombrie 2021 prin care a fost suspendat de drept din funcția de procuror general, după ce pe numele său au fost pornite mai multe dosare penale.
Alexandr Stoianoglo a anunțat că va ataca în instanța de judecată decretul prezidențial semnat de președinta Maia Sandu pe 26 septembrie curent prin care acesta a fost demis din fruntea PG.
„Am folosit calea prevăzută de lege, adică am depus o cerere la Președinție, am primit deja un răspuns. Mâine-poimâine, noi vom adresa în instanța de judecată cererea pentru anularea și suspendarea decretului președintelui. Noi analizăm și posibilitatea de a ataca decizia respectivă la Curtea Constituțională. Restabilirea mea în funcție depinde numai de doamna președintă. Reieșind din acțiunile pe care ea le-a întreprins până acum..., cred că în situația creată asta este imposibil. Nu cred că doamna președintă, după ce noi am depus o cerere prin care am rugat suspendarea decretului și restabilirea mea în funcție, dar ea a refuzat, cred că în condițiile create putem rezolva problema numai prin deciziile instanței de judecată. Nu cred că instanța de judecată de la noi se va grăbi cu adoptarea deciziei respective, dar suntem siguri că, până la urmă, vom câștiga dosarele respective. Și, atunci, cu cât mai mult procedurile astea vor dura, cu atât prejudiciul adus R. Moldova va fi mai mare”, a declarat Stoianoglo, adăugând că „acțiunile abuzive din partea președintelui vor fi în examinate penal”.
Alexandr Stoianoglo a punctat că a depus la CtEDO două plângeri – „prima pe faptul arestării mele abuzive în baza unor dosare penale falsificate și din motive politice și a doua pe motiv că nu am avut posibilitatea să contest decizia CSP prin care a fost numit un procuror prin care au fost pornite acele cauze penale fabricate și care a dus la suspendarea mea din funcția de procuror general”.
CITIȚI și DOC // Alexandr Stoianoglo a cerut despăgubiri de 20 000 de euro, iar CtEDO a acceptat doar 3 600: Înalta Curte de la Strasbourg afirmă că fostului șef al PG i-a fost încălcat dreptul de acces la o instanță pentru a contesta suspendarea din funcție
CtEDO s-a pronunțat în cazul celei de-a doua și a dictat prejudicii de 3 600 de euro, după ce Alexandr Stoianoglo a cerut 20 000 de euro.
„Noi nu urmărim scopul de a lua ceva de la stat, de aceea suma pe care noi am cerut-o este o sumă foarte modestă. Pentru noi este important recunoașterea încălcării drepturilor noastre și demnitatea noastră. (...) Dacă nu găsim, după decizia respectivă, o soluție amiabilă cu guvernarea actuală, atunci depunem toate eforturile pentru a încasa de la stat și prejudiciu moral, și prejudiciu material pentru ca, în viitor, a putea încasa acești bani de la executorii care au falsificat dosarele penale și probele”, a mai afirmat Stoianoglo.
Avocatul fostului procuror general, Victor Munteanu, a declarat în cadrul aceleiași conferințe de presă că suspendarea din funcție a lui Alexandr Stoianoglo nu putea fi făcută fără a-i oferi acestuia posibilitatea de a o contesta. Mai mult, acest mecanism nu există nici astăzi.
„Pentru că nu există un mecanism de a contesta decizia, noi am examinat ca una din posibilități să fie adresarea repetată la CSP să-și repare gafa, să revadă această chestiune, să-l repună pe dl Stoianoglo în posibilitatea examinării corecte a acelei plângeri, de a oferi probe, de a face alte chestiuni, pentru că la momentul actual nu există o altă cale de a repara greșeala”, a spus avocatul.
Menționăm că, în cadrul conferinței de presă, fostul șef al Procuraturii Generale a respins repetat acuzațiile care îi sunt aduse în cadrul celor cinci „dosare penale falsificate”, pornite „fără probe, în baza unor materiale din mass-media”.
18.04.2026
02:42
423
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
440
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
460
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
507
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
528
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
521
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
588
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
623
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
578
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
580
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
18.04.2026
02:42
386
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
414
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
444
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
492
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
514
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
504
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
572
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
610
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
565
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
566
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1155
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
907
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
762
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
792
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
774
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
796
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
718
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
954
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
757
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
745
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
886
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
895
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
912
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
787
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
16.04.2026
22:26
783
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














