Emil Loteanu, un paravan pentru businessul lui Şelin

Antidot

După ce, vinerea trecută, unii „cititori fideli” mi-au reproşat că m-am luat pe nedrept de „Patria” lui Şelin, cum că nu prea ar aduce filme, pentru un bilet la care s-ar bate moldovenii - „iată, chiar în aceste zile sunt proiectate câteva dintre peliculele nominalizate la Oscar!” -, marţi seară am ajuns la film. De fapt, textul în cauză era şi/mai ales despre altceva, „Nymphomaniac”-a lui Lars Von Trier servindu-mi doar ca pretext. Dar nu mai contează asta acum...

Un film despre minciună…

Îmi era dor de un film văzut la cinema, aşa betege cum sunt cinematografele noastre, şi recunosc că într-adevăr am putut să optez pentru o peliculă care, până acum, are câte două nominalizări la Globul de Aur şi la Oscar, pentru două roluri feminine interpretate magistral, aşa cum ne-au obişnuit de-a lungul anilor, de către Meryl Streep şi Julia Roberts. Şi chiar dacă nimeni nu s-a bătut de la bilete, sala de maximum o sută de locuri fiind împlută doar la o treime din capacitate, faptul că nimeni nu a plecat pe durata proiecţiei tot este de apreciat. Căci „August: ţinutul din mijlocul verii”, în regia lui John Wells, nu este nici plăcut, nici „frumos” în sensul de peisaje şi feţe, nici uşor.

Dimpotrivă, e un film dur. Dur la modul direct, pentru cei din generaţia mea şi nu numai, care văd o Julia Roberts atât de schimbată şi îmbătrânită încât, oricât de bun i-ar fi jocul actoricesc, nu-şi pot scoate din cap (şi) gândul că timpul nu iartă pe nimeni, nici măcar pe frumuşica din „Pretty Woman”… Şi dur, mai ales, prin dibăcia cu care un malefic şi invizibil personaj mânuieşte cuţitul adevărului. Scos parcă prea brusc şi prea sincronizat din teacă, acest cuţit developează dramele unei lumi aparent împăcate şi fericite. Secrete întunecate ale unei familii care pretinde că este unită, dar care nu a fost astfel niciodată. O familie ce ascunde o groază de schelete prin dulapuri şi care, pe măsură ce sunt scoase la lumină, năruiesc pe rând şi ireversibil destine…

…într-un loc bântuit de minciună

Este un film despre minciuna care ucide, la fel de iscusit, emoţional şi fizic. Şi care - un fel de râs cu plâns - este proiectat într-un loc bântuit de minciună.

Şi aici mă iau din nou de „Patria”… Acea „Patria” care s-a aciuat în clădirea Teatrului Naţional al Chişinăului interbelic, privatizată după 1990 şi care, de câţiva ani încoace, poartă şi numele celebrului regizor Emil Loteanu. Acea „Patria”, redeschisă în noiembrie trecut după o lungă perioadă de reparaţie şi care, dacă e să te raportezi la trecutul acestei clădiri, dar şi la numele prezent pe care şi l-a adjudecat, ar trebui să fie un stindard al culturii naţionale.

Dar pentru un „patriot” ca Victor Şelin, căruia i s-a permis (prin ce minuni oare?) să fie marele proprietar al tuturor „Patriilor” din ţara asta, nu contează nici trecutul, nici prezentul. De aceea, la „Patria-Loteanu”, în plin centrul capitalei europene a statului independent Republica Moldova, şansonul rusesc este cea mai bună muzică de fundal, iar în comparaţie cu aceasta, filmele difuzate în continuare în rusă şi subtitrate, tradiţional, cu tone de greşeli par nişte jocuri de copil. Ca şi fotografia de dimensiuni impunătoare a lui Emil Loteanu, ce se învecinează liniştită cu popcorn, sushi şi îngheţaţă.

Business care pute a politică

Loteanu nu e decât un insignifiant element de decor... Şi un paravan perfect pentru un business care, cu cât mai aproape alegerile, cu atât mai mult pute a politică. Una antiromânească şi antieuropeană, bineînţeles, căci acestea sunt convingerile, principiile şi valorile lui Victor Şelin. Şi ce dacă, asemenea altor politicienii filoruşi şi antieuropeni de pe la noi, şi-a dat copiii pe la şcoli româneşti, apoi şi europene? (Un material mai amplu la acest subiect puteţi citi în Ziarul NAȚIONAL de mâine.) Plebea trebuie să doarmă şi să voteze!

Iar noi… să nu ne mirăm dacă, în calupurile publicitare difuzate înainte de filme, se vor „strecura” şi spoturile politice şelinist-dodoniste. Ei ştiu că Loteanu îi apără… Chiar dacă, mai curând, maestrul se răsuceşte în mormânt.