Șoc la Hollywood! Actorul Robin Williams a murit!
2774
Sursa: www.giantbomb.com
Actorul american Robin Williams a murit la vârsta de 63 de ani, scrie CNN. Acesta a fost găsit mort în locuința sa din California pe 11 august. Potrivit polițiștilor, bărbatul a murit asfixiat, iar oamenii legii presupun că ar fi vorba de o sinucidere, întrucât actorul suferea de o depresie profundă.
Familia lui Robin spune că acesta era măcinat de mai mulți ani de o depresie adâncă. În iulie, s-a internat pentru scurt timp într-o clinică de dezalcoolizare. Williams nu și-a ascuns niciodată lupta pe care a dus-o cu dependența de droguri și de alcool. „Este un eveniment tragic și o pierdere imensă”, a declarat Mara Buxbaum, responsabila de presă.
Actorul era căsătorit cu designerul Susan Schneider din octombrie 2011. „Mi-am pierdut soțul și cel mai bun prieten, iar lumea a pierdut unul dintre cei mai buni actori. Inima mea este zdrobită”, a declarat Susan pentru CNN. Și președintele SUA, Barack Obama, și-a exprimat condoleanțele sale pentru pierderea actorului.
Cadavrul lui Williams a fost găsit luni seara, în jurul orei zece, de către soția sa.
31.01.2019
20:02
05.11.2018
10:38
09.05.2018
10:30
20.03.2018
20:04
05.03.2018
18:30
14.02.2018
21:00
30.01.2018
17:40
26.01.2018
17:40
16.01.2018
18:30
20.12.2017
10:20
19.11.2017
18:01
14.10.2017
10:01
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026















