Soarta LIMBII din Constituția R. Moldova va fi decisă în această săptămână
2114
Sesizarea liberalilor și a liberalilor-reformatori cu privire la interpretarea articolului 13 din Constituție, care se referă la limba de stat, va fi examinată în ședința de joi, 5 decembrie, a Curții Constituționale.
Deși ambele sesizări au același subiect al interpretării, autorii sesizări au abordări diferite. Liberalii-reformatori solicită echivalarea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română”, invocând faptul că ultima este „în exclusivitate valabilă din punct de vedere științific” și că este aplicată în domeniul educational și științific din R. Moldova.
Foștii lor colegi de partid, liberalii, consideră că articolul 13 din Constituţia R. Moldova, în care se menţionează că limba oficială a statului este limba moldovenească, contravine Declaraţiei de Independenţă, document de care trebuia să se ţină cont atunci când a fost adoptată Legea Supremă. Potrivit liberalilor, Declarația de Indepenedență este primul act care denumește corect din punct de vedere științific limba vorbită de majoritatea populației – româna.
10.11.2022
16:08
29.07.2019
10:21
17.10.2017
15:58
22.09.2017
14:00
21.10.2015
13:50
19.10.2015
11:07
06.12.2014
18:30
24.07.2014
11:49
13.02.2014
09:59
24.01.2014
10:30
04.11.2013
08:24
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















