Sfatul nutriționistului // Prăjiturile lui Moș Nicolae
4290
sursa: google.ro Folosiți fructe uscate, rehidratate, în copturi, deserturi, terciuri, înlocuind zahărul.
Aho-aho...
Pentru mine, luna decembrie e cea mai încărcată, căci e vorba de sărbători, obiceiuri și bucate tradiționale.
Este pentru că majoritatea sărbătorilor de până la Crăciun, deși nu sunt ortodoxe, sunt atât de larg răspândite, încât toată lumea dorește să le urmeze, chiar dacă ele nu se înscriu în calendarul oficial al familiei/credinței lor.
În Occident, de la 1 decembrie începe „Adventul” și fiecare familie cu copii mici are în casă câte un calendar de 25 de zile, iar fiecare zi este împodobită cu o ciocolată pentru copii, astfel numărându-se zilele rămase până la Crăciun (25 decembrie). Am rămas uimită să găsesc, recent, multe calendare de ciocolată și în R. Moldova, semn că tradițiile „dulci” nu au frontiere sau bariere religioase.
De Moș Nicolae
Să luăm, spre exemplu, Sfântul Nicolae, sărbătorit în noaptea de 5 spre 6 decembrie, când copiii pun lângă ușă (cuptorului) ghetuțele curate, în așteptarea dimineții, ca să găsească acolo cadouri de la Moș Nicolae. Sfântul Nicolae este chiar îngerul ocrotitor al copiilor și familiilor.
Deși Sfântul Nicolae în R. Moldova se sărbătorește pe 19 decembrie, tradiția cu Moș Nicolae este deja bine stabilită în multe familii de la oraș și în satele din nordul țării.
Sărbătoarea Sfântului Nicolae are istorie și legende legate de mâncare. Iar bucatele tradiționale către Sfântul Nicolae sunt preponderent copturile dulci.
Dat fiind că în trecut zahărul nu era accesibil, dulceața pentru copturi se obținea cu ajutorul fructelor uscate, care se înmoaie în apă fierbinte sau/și alcool (coniac, țuică etc.).
Iată de ce, toate bucatele pregătite către Moș Nicolae conțin fructe uscate, mirodenii, arome de băuturi tari.
Variații europene
În Olanda, Belgia, Germania, Franța sunt copturi care poartă numele lui Sf. Nicolae: tartă de Normandia („Tarte Normande Saint-Nicolas”), prăjitură germană cu nuci („St. Nikolastag Nusskuchen”), prăjituri condimentate olandeze („St. Nicolaas Koek”).
Bulgarii pregătesc de Sf. Nicolae „Nikulden” - un desert din orez fiert cu fructe uscate, de post, folosind fructe culese din toamnă și uscate – mere, vișine, prune. Grecii pregătesc un tort din portocale, caise și smochine uscate.
În România, Moș Nicolae sau Sânnicoară (în Transilvania) este sărbătorit pe larg, iar copiii își pun ghetuțele lângă ușă sau sub brad, în așteptarea micilor cadouri. Gospodinele pregătesc bucate tradiționale din vânat, după posibilitate, folosind prune și caise uscate.
În familia mea, fiindcă avem o barcă mare, iar Sfântul Nicolae este și ocrotitorul marinarilor, în seara de 5 spre 6 decembrie vom servi izvar cu prăjituri umplute cu fructe uscate „mince pies”.
21.12.2018
20:02
3194
Sfaturi EXCELENTE pe care mulți le ignoră
11.12.2018
07:30
2723
SFATURILE psihologului // Cum să faci din 2019 cel mai bun an din viața ta
23.11.2018
17:03
3116
Cele mai bune sfaturi pentru a CONDUCE pe timp de ceață
22.11.2018
17:40
5069
Cinci SFATURI pentru o viață de carieră sănătoasă și de succes
19.11.2018
19:01
3786
Cele mai bune sfaturi pentru o căsnicie durabilă, oferite de o văduvă!
14.11.2018
15:20
2676
UTIL // Sfaturi care îți pot SALVA viața la volan
09.10.2018
17:30
2782
Greşeli GRAVE pe care le facem adesea la locul de muncă
06.10.2018
19:06
8072
SFATURI UTILE // Cum să treci peste un divorț
03.10.2018
19:02
2660
Când nu mai puteți face față unei situații, apelați la sfaturile lui Confucius
21.09.2018
08:30
2513
Ce sfaturi dă Trump spaniolilor pentru a opri imigranții
12.09.2018
07:30
2598
SFATURI prin care să stai departe de crizele nervoase
10.09.2018
19:30
2642
SFATURI simple pentru a curăța tapițeria… Nu ai nevoie de produse scumpe!
18.06.2026
13:26
44
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
92
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
70
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
184
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
360
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
309
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
569
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
614
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
575
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
671
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
710
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
667
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
708
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
776
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
736
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
598
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
717
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
676
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
842
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
715
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
723
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
645
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
856
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
787
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
962
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.42
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














