Sfatul nutriționistului // Postul Mare poate fi o delectare
1586
Pentru a vă simți mai sătui în post, evitați produsele din făină albă
A sosit Postul Mare. Anul acesta a sosit cu o săptămână mai devreme decât planificam eu. Asta pentru că m-am condus de calendarele de pe net. Dar oricum, Postul Mare e perioada când eu vin în R. Moldova cu inima împăcată. Și asta pentru că nimeni nu se mai miră că sunt vegetariană și nu se întreabă cu ce să mă primească, fiindcă fiecare încearcă cumva să postească și să gătească fără carne.
Motive
Eu nu postesc în sensul Postului Mare. Postesc în felul meu, de mai bine de 15 ani evitând carnea. Iar motivele mele nu sunt neapărat religioase. Consider că omenirea, mai ales cei din țările dezvoltate, consumă mult prea multă carne. Spre detrimentul echilibrului ecologic și al celui social. Cred că, dacă noi toți am mânca mai puțină carne, lumea noastră ar fi mai bună și mai pașnică.
Posibil că motivele mele își găsesc locul lor în Biblie. Dar, repet, eu nu sunt religioasă, de asta Postul Mare pentru mine se extinde pe tot anul.
Deci, eu nu vă îndemn să țineți Postul Mare. Dar eu respect hotărârea fiecăruia de a o face. Și dacă decideți să postiți, oricare ar fi motivele, eu vin să vă ajut să gătiți gustos, divers și pe buzunarul fiecăruia.
Mai jos aduc câteva sfaturi practice, cu referință la bazele alimentației de post – ce reguli să vă străduiți să respectați și de ce.
1.Mâncarea trebuie să fie diversă, constând din bucate dintr-o gamă largă de produse, aspectuoase şi multicolore.
2.Bucatele trebuie să conţină toate grupele de nutrienţi necesari unui organism sănătos:
a.Proteine: mai toate produsele, în afară de zahăr şi ulei, sunt surse de proteine. Mai ales fasolea, lintea, năutul, mazărea, tofu, cerealele, nucile, seminţele, orezul.
b.Grăsimi: uleiurile vegetale, untul vegetal (de arahide, de seminţe), nucile, seminţele.
c.Carbohidraţi: pâinea integrală, orezul, pastele, fructele uscate, cartofii, leguminoasele.
d.Fibre vegetale: produsele cu tărâţe, pâinea de secară, orezul brun, făina de porumb, fructele şi legumele proaspete sau uscate.
e.Vitamine: toate legumele şi fructele posibile, mazărea congelată, cerealele pentru dejun, uleiurile, seminţele, nucile, soia, orezul brun, fasolea şi bobul.
Sfaturi practice
Şi nu în ultimul rând, veţi evita plictiseala, dacă veţi pregăti bucate de culori vii, atrăgătoare, cu arome interesante şi chiar neobişnuite. Deschideți debaraua și vedeți ce condimente și mirodenii ați procurat, ca să vă facă viața mai aromată în post.
Când pregătiți legume colorate, nu le fierbeți până scoateți tot „sufletul” din ele. Căliți-le rapid într-un pic de ulei, la foc maxim, și serviți-le imediat, după rețeta de mai jos.
Ca să vă țineți sătui, fără carne, consumați produse bogate în proteine, cartofi copți și evitați preparatele din făină albă.
Venți la Târgul de Post www.VeganShow.md pe 22 martie să cunoașteți producătorii autohtoni cu o gamă largă de produse locale. Până atunci – mă găsiți săptămânal pe această pagină, precum și pe pagina mea profesională de pe Facebook, EtnoGastronomica.
05.06.2016
13:01
29.05.2016
12:10
22.05.2016
12:10
15.05.2016
12:10
08.05.2016
12:10
01.05.2016
12:11
24.04.2016
12:30
10.04.2016
12:10
03.04.2016
12:10
27.03.2016
12:10
20.03.2016
12:51
06.03.2016
12:30
25.09.2026
14:25
25.09.2026
14:24
25.09.2026
14:06
25.09.2026
13:57
25.09.2026
13:53
25.09.2026
13:49
25.09.2026
13:46
25.09.2026
13:43
25.09.2026
13:36
25.09.2026
13:26
25.09.2026
13:15
25.09.2026
13:10
25.09.2026
13:09
25.09.2026
13:00
25.09.2026
12:27
25.09.2026
12:10
25.09.2026
12:03
25.09.2026
11:59
25.09.2026
11:16
25.09.2026
10:53
25.09.2026
10:27
25.09.2026
10:20
25.09.2026
10:12
25.09.2026
10:06
25.09.2026
09:59
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
















