Editorial // „Sfânta treime” și necesarul șut în fund

Antidot

Când scriam, vinerea trecută, că administrația de la Kremlin ar fi o fraieră dacă nu ar profita din perspectivă politică de slăbiciunile noastre economice, pe care le-am perpetuat timp de două decenii în speranța idioată că vom reuși să „ne iubim” cu toți, era evident că ieșirea la rampă a lui Ghennadi Onișcenko este doar o chestiune de timp. Precum evident era faptul că respectiva ieșire va fi transformată, de către cel de-al treilea membru al „sfintei treimi” moscovite, în „pedeapsa divină” pentru moldoveni, pe care aceasta nu va pregeta să o aplice. Azi, mâine sau poimâine.

O pedeapsă care va veni în pofida fastului cu care au fost tratați ceilalți doi membri ai „sfintei treimi de șoc” - vicepremierul Dmitri Rogozin și Patriarhul Kiril, ambii ai Rusiei -, care la început de septembrie au descins, la un interval de doar câteva zile, în Republica Moldova. Pentru că Moscova, s-a mai spus, nu crede în lacrimi. Ce-i drept, Moscova se complace atât de mult cu această frază, încât a uitat de o înțelepciune populară mai veche și decât filmul lui Vladimir Menșov, și anume că nu poți intra de două ori în același râu. Și că nu poți lovi repetat cu aceeași bâtă…

Până și embargourile sunt „nelimitate”

Așadar, anunțul „Rospotrebnadzor”-ului despre embargoul nelimitat (tare la modă cuvânt de la o vreme) n-a fost o surpriză nici pentru producătorii noștri, nici pentru Guvern, nici pentru societate. Este una dintre puținele, deocamdată, situații când niciunul dintre acești actori nu și-a făcut iluzii mari vizavi de o minimă consecvență a Moscovei, că de corectitudine nu mai vorbește nimeni de mult…

Și prim-ministrul Iurie Leancă, și miniștrii Valeriu Lazăr (Economie) sau Vasile Bumacov (Agricultură) înțelegeau - în pofida justificatului, de altfel, pentru un om de stat, optimism afișat de aceștia la televizor (ne-ar fi plăcut oare să vedem niște molâi fricoși?) - că ultimul cuvânt în această partidă din nou inegală îi va aparține celebrului medic sanitar-șef responsabil, chipurile, de sănătatea concetățenilor săi.

Deoarece nu mai e demult secret faptul că adevărata responsabilitate a vigilentului Onișcenko este satisfacerea preferințelor (geo)politice ale Kremlinului. Din care cauză, în funcție de aceleași preferințe, el stabilește, peste noapte, ba gradul de nocivitate a vinurilor moldovenești și georgiene, ba cel al ciocolatelor și tortelor ucrainene… Și o face într-un mod și cu argumente atât de puerile și stupide, încât până și mereu fidela Moscovei coloană a cincea din țările vizate își pierde piuitul.

De nevoie, dar ne-am mișcat

Cum am reușit această performanță? Grație marelui șut în fund pe care, în același stil, ni l-au dat rușii în 2006. Doar că lovitura primită atunci de la un embargo similar a fost mult mai puternică și mai dureroasă. În schimb, și distanța parcursă de unii de voie, de alții de nevoie - orice șut în fund e un pas înainte, nu uitați! - a fost mult mai mare. Astfel încât astăzi tratăm aiurelile cerberului moscovit cu calmul medicului de la un spital din inimă de pădure seculară. Îi amintim că există niște norme ale unui Acord de comerţ liber în cadrul CSI, că există o Organizație Mondială a Comerțului și că, în general, după 2006, volumul exporturilor de vinuri și divinuri în Federația Rusă este de 28%, respectiv 22%, ceea ce constituie trei la sută din volumul total al exporturilor, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Evident că aceste cifre nu le-a desenat o baghetă magică, la care visează toți copiii, iar uneori și unii maturi. Sunt rezultatul unei politici externe pro-europene; al zile și nopți de muncă în scopul diversificării pieței; al zecilor de runde de negocieri la nivel de stat, dar și de agenți economici, cu parteneri din alt spațiu decât cel rusesc. Știu, este de sute de ori mai greu să convingi un occidental să-ți cumpere vinul, decât să încarci cisterne de tren și să trimiți în Rusia. Că acolo, cică, beau orice… În schimb, ce liberi se simt astăzi cei care au renunțat să privească doar spre Est!

„Iată răzbunarea pentru Parteneriatul Estic. Veți rezista până la Vilnius ori… veți urma calea Armeniei?”, mi-a scris astă-noapte un prieten din Europa, mare amator de vinuri moldovenești. Sper că vom rezista și nu vom schimba calea. Pentru că am învățat să învățăm. Fie și din șuturile luate în fund, dacă altfel nu ne duce mintea...